A castigat titlul mondial de „TIR-ul anului”! Lansarea oficiala in ROMANIA, sfarsitul acestei luni!

VEZI GALERIA FOTO IMPRESIONANTA, LA SFARSITUL ARTICOLULUI.

Pe langa premiul castigator, a fost prezentata si bijuteria F-Vision,care este primul camion-concept de la Ford Trucks sau, mai exact, prototipul unui camion autonom de nivel 4. Modelul dezvăluie viziunea Ford Trucks privind electrificarea, unitatea autonomă și conectată, greutate ușoara și fără emisii de carbon.

Conform producătorului, vehiculul „are grijă de prioritățile oamenilor, atât în ​​interiorul cabinei, cât și pe șosea, precum și de încărcătura transportată, și urmărește în permanență să se conecteze și să comunice cu mediul înconjurator și utilizatorii”.

Ford Trucks F-MAX a câștingat premiul „Camionul anului”

Ford Trucks F-MAX este lansată la cea de a 67-a ediție a IAA Commercial Vehicles din Hanovra, Germania. F-MAX preia numele legendarei serii F de la Ford și se impune prin dimensiune, nivel ridicat de confort și durabilitate.

Aceste atribute au facut ca noul AutoTractor F-MAX să câștige prestigiosul premiu Truck of the Year, în competiția jurizată de 23 de specialiști din 23 de țări europene. Premiul marchează un succes remarcabil pentru noul F-Max.

F-MAX va stabili un nou punct de referință și se va impune printre cele mai importante mărci la nivel global în segmentul vehicule comerciale grele. Noul F-MAX a fost proiectat și testat de 500 de ingineri Ford Otosan pe o perioadă de 5 ani. Testele au fost efectuate în 11 țări pe 4 continente, utilizând 233 unități prototip. Aceasta a implicat 15.500 de ore de testare în laborator și 5 milioane de kilometri de testare rutieră.

“Ford Trucks își asumă o promisiune foarte provocatoare. Prin Sharing the load – promisiunea brand-ului nostru, ne angajăm să înțelegem nevoile clienților și să ii sprijinim în a duce cu succes încărcătura și dificultatea acesteia indiferent de sarcina pe care o vor avea. “, a declarat Haydar Yenigün, CEO al Ford Otosan. „Am dezvoltat noul nostru autotractor pornind de la principiile care fundamentează marca Ford: confort, putere, eficiență și tehnologie de ultima oră.

Pentru a ne asigura că designul garantează aceste aspecte, din punct de vedere al eficienței și al practicabilității, am examinat fiecare componentă și fiecare detaliu de nenumărate ori”. mai adaugă Haydar Yenigün.

„70% din vânzările de vehicule comerciale grele din România sunt reprezentate de autotractoarele pentru transportul internațional. F-MAX este conceput să răspundă perfect cerințelor clienților și șoferilor din acest segment de piata.

Iată că in curand vom putea livra pe piața românească, vehiculul câstigător al competiției International truck of the year demonstrând faptul că un preț competitiv nu necesită niciun compromis în ceea ce privește calitatea, specificațiile tehnice sau performanța. Așteptăm cu nerăbdare să oferim noul F-MAX, vehicul care va crește cu siguranță profitabilitatea și competitivitatea clienților nostri, și va da ocazia șoferilor să se bucure de o cabină, si un camion, certificate ca find cele mai bune pentru anul 2019. Sunt convins că F-MAX se va bucura de un mare succes în România.” declară Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks, unic importator și distribuitor Ford Trucks în România.

„Lansarea oficială a noului autotractor în România va avea loc la sfarsitul lunii Octombrie 2018, moment când vom deschide și sesiunea de pre-vânzari pentru piața românească.” mai adaugă Stefano Albarosa.

Cefin Trucks este unic importator al mărcii Ford Trucks în România. Compania este un partener de încredere al transportatorilor, activând de peste 20 de ani în domeniul auto ca furnizor de servicii și produse pentru profesioniștii din lumea transporturilor. Reteaua de distribuție și asistență tehnică este prezentă în București, Constanța, Brașov, Craiova, Timișoara, Deva,  Arad, Bacău, Suceava, Cluj, Oradea și Baia Mare. Pachetul complet de servicii oferite de Cefin Trucks integrează pe lângă serviciile Post Vânzare, oferirea de soluții financiare optimizate, servicii de TradeIn, servicii de BuyBack, servicii de instruire a utilizatorilor și nu în ultimul rând servicii telematice.

Conceptul F-Vision
Castigatorul titlului de CAMIONUL ANULUI
FORD F-MAX Generation
%d blogeri au apreciat: