Cea mai pură apă de pe planetă se află în România.Minunea apei, misterul din Munţii Bucegi. Specialistii din intreaga lume, nu l-au deslusit.

Unul dintre locurile cele mai misterioase din munţii Bucegi este cascada celor 7 Izvoare, situată între lacurile Bolboci şi Scropoasa, pe valea Ialomiţei. Apa care ţâşneşte din munte este subiectul a numeroase legende care îi atribuie proprietăţi magice.

Apa-vie despre care localnicii vorbesc ar avea puterea să vindece orice boală. Din munte răsar şapte izvoare. Legenda spune că de acolo a băut Zalmoxe prima oară apă, iar locul a devenit sfânt pentru preoţii daci.

Munţii Bucegi se întind pe o suprafaţă de 300 de kilometri, pătraţi între Valea Prahovei şi Valea Ialomiţei, pe teritoriul a trei judeţe (Braşov, Prahova şi Dâmboviţa). Uriaşii de stâncă care urcă până la 2.500 de metri s-au format în timpul orogenezei alpine, adică cu 100 de milioane de ani în urmă. Masivul Bucegi este o adevărată fortăreaţă cu fundaţie extrem de dură din şisturi cristaline peste care s-au depus de-a lungul timpului calcare, conglomerate de roci şi gresii.    Splendoarea Bucegilor şi formele ciudate sculptate de natură au aprins imaginaţia oamenilor de sute de ani.

Apa minunea, cea mai pura din toata lumea se afla in Romania. Cascada 7 Izvoare/ Bucegi!

De altfel, uriaşul munte este învăluit şi astăzi într-o aură de legendă, oamenii visând chiar la civilizaţii extraterestre ascunse în măruntaiele sale sau la semnele strămoşilor pe crestele sale. Unul dintre miturile Bucegilor, poate unul dintre cele mai disputate, se leagă de apele care ţâşnesc din platoşa de piatră. Mai precis este vorba de o cascadă misterioasă, căreia i se atribuie de către internauţi, pseudo-oameni de ştiinţă sau diverşi specialişti, calităţi magice.

Apa minunea, cea mai pura din toata lumea se afla in Romania. Cascada 7 Izvoare/ Bucegi!

Splendoarea din cheile Zănoagei   Cascada celor 7 izvoare din Bucegi este cât se poate de reală. Se află între lacul Bolboci şi lacul Scropoasa, pe valea Ialomiţei. Mai precis, cascada celor 7 izvoare se află la 10 minute de mers pe jos prin pădure de la barajul lacului Scropoasa. Peisajul este mirific, iar apa care curge pe stâncă ţâşneşte chiar din măruntaiele munţilor.

Apa minunea, cea mai pura din toata lumea se afla in Romania. Cascada 7 Izvoare/ Bucegi!

Apa cea mai curată din lume, se afla in Romania! Minunea din Bucegi.

Despre cascada celor 7 izvoare circulă numeroase mituri. În primul rând, apa purtată de cele 7 izvoare este creditată ca cea mai pură din lume. Mai mult decât atât, există şi câteva teorii în legătură cu acest fenomen. Studii microbiologice asupra apei de la cascada cele 7 izvoare au fost efectuate încă din perioada interbelică. Primele teste au fost realizate în 1927, urmând ca acestea să fie reluate în 1930 şi 1935.

Apa minunea, cea mai pura din toata lumea se afla in Romania. Cascada 7 Izvoare/ Bucegi!

Mai mulţi specialişti s-au ocupat de cascadă, printre care Grigore Marinescu sau Gheorghe Murceanu, reputat geolog, dar şi consilier Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei până în anul 1970. Acesta din urmă în special a desfăşurat ample studii în Bucegi, lucrând de altfel şi la studiul amplasamentului barajului Bolboci din apropierea celor 7 izvoare. Aceşti specialişti, spuneau la aceea vreme că apa care izvorăşte din această cascadă ar fi cea mai pură din lume, în special fără azotiţi şi azotaţi.

Munţii Bucegi au stârnit imaginaţia oamenilor, cat si oamenilor de stiinta timp de secole.

Concluziile acestora au fost confirmate în aceeaşi perioadă de francezi, care au primit la rândul lor mostre de la 7 izvoare. Totodată, între anii 1981 şi 1982 au fost efectuate şi alte studii în zonă, comandate de Nicolae Ceauşescu, fără a se cunoaşte însă oficial tema studiilor şi nici rezultatele. Alte determinări au fost făcute după 1990 de institute din Germania sau Franţa, precum Fresenius sau Larex, au stabilit că apa din munţii Bucegi are parametrii optimi de puritate.

Apa minunea, cea mai pura din toata lumea se afla in Romania. Cascada 7 Izvoare/ Bucegi!

Nu s-a precizat însă şi că ar fi apa cea mai pură din lume, acest aspect urmând a fi cercetat în continuare fără să fie confirmat sau infirmat oficial. Pentru puritatea apei există două teorii. Fie că şuvoiul trece printr-un câmp magnetic, anomalii de acest fel fiind descoperite în zonă, fie străbate un zăcământ de argint care purifică apa. „Izvorul nemuririi” al lui Nicolae Ceauşescu. Plecând de la puritatea extrem de ridicată a apei de la cele 7 izvoare, au apărut şi diferite zvonuri că accesul la izvoare ar fi fost restricţionat de Nicolae Ceauşescu. Fostul preşedinte român ar fi fost convins că la cele 7 izvoare se află secretul nemuririi.

Apa minunea, cea mai pura din toata lumea se afla in Romania. Cascada 7 Izvoare/ Bucegi!

Nicolae Ceuşescu ar fi comandat închiderea accesului la cele 7 izvoare. Totodată se spune că specialiştii cooptaţi de Ceauşescu ar fi descoperit un lac subteran, uriaş, chiar sub stânca din care izvorăşte la suprafaţa cascada. Debitul ar fi de 4000 de litri pe secundă, ceea ce ar duce la formarea unei adevărate mări subterane.   Dacii şi izvoarele sfinte ale lui Zalmoxe.

Apa minunea, cea mai pura din toata lumea se afla in Romania. Cascada 7 Izvoare/ Bucegi!

Totodată, în jurul apelor pure de la cele 7 izvoare s-a creat o adevărată mitologie. În special în rândul internauţilor circulă poveşti despre izvoarele sacre ale lui Zalmoxe, localizate chiar pe locul cascadei celor 7 izvoare. Nu există însă nicio dovadă concretă cu privire la folosirea cascadei celor 7 izvoare ca loc iniţiatic sau curativ de către daci.

Apa minunea, cea mai pura din toata lumea se afla in Romania. Cascada 7 Izvoare/ Bucegi!

Cu atât mai mult nu este dovedită nici prezenţa cascadei celor 7 izvoare pe scuturi dacice. Până una alta, dincolo de mitologie, cascada celor 7 izvoare este un loc mirific, cu apă curată şi o minune a naturii care este deschisă drumeţiilor pe munte.

Apa minunea, cea mai pura din toata lumea se afla in Romania. Cascada 7 Izvoare/ Bucegi!
%d blogeri au apreciat: