Cum e viața unui muncitor român în Norvegia? Deloc rea. Și, pe deasupra, mai e și bine plătită. Salarii de la 2.000-4.000 de euro și, bonus, respect

Cum reuseste Norvegia, sa schimbe mentalitatea romanului, plecat departe de casa, si ajuns aici pentru a face ceva bani si a se intoarce acasa? Mai mult decat ti-ai putea imagina ca o poate face, oricare alta tara a mapamondului.Norvegia romanilor, e o tara ce nu apare pe harta, e Norvegia ce si-au desenat-o singuri!

400 de români au ales să trăiască într-o localitate izolată, din nordul extrem al Norvegiei. Mai sus de Cercul Polar. I-a adus aici nevoia de un trai mai bun, de un job stabil, de echilibru și, nu în ultimul rând, de respect. Și au găsit ce-au căutat. Cei mai mulți dintre ei lucrează la una dintre cele trei fabrici de pește din zonă.

Cum e viața unui muncitor român în Norvegia? Deloc rea. Și, pe deasupra, mai e și bine plătită.

„Autobuzul” lui Alexandru huruie și despică apele. Este navetist de feribot. Merge de pe insula Skjervøy până pe insula-cătun Arnøya, unde e fabrica de pește la care lucrează. Și cu apa multă îmbrățișând vaporul și cu munți zgâriați de zăpadă la orizont, gândul îi fuge la începuturi.

Își amintește, amuzat, de mintea sa de puști de 22 de ani, cât avea când a ajuns prima oară pe tărâmul vikingilor. „Mi-am făcut un plan: când o să fac bani să îmi cumpăr un camion, o să plec în România. De atunci puteam să îmi cumpăr 10 camioane, dar nu mai gândesc așa…”, spune bărbatul.

Alexandru a ajuns în Norvegia acum 12 ani, când avea 22 de ani. Își propusese să se întoarcă în țară în câțiva ani, dar a renunțat. Lucrează ca șef de serviciu automatizare la fabrica de pește

Cât câștigă un român la fabrica de pește în Norvegia? De atunci a mai suflat în 12 torturi, tot departe de casă, în ținutul fiordurilor.

Cu o aritmetică stângace, calculez ca orice român curios „Ce salariu are?”. Așadar. La un preț de 25.000 de euro camionul, înseamnă că Alexandru a putut strânge în 12 ani de Norvegia un sfert de milion de euro. Luăm un sfert de milion, îl împărțim la 12, rezultă economii de 20.000 de euro pe an, cam 2.000 pe lună adunați! Asta după ce-ți plătești viața, care în Norvegia e una dintre cele mai scumpe din Europa. Pauzele se plătesc, iar orele de noapte, dublu! Bărbatul din Petrești, Alba, lucrează ca șef de serviciu automatizare la fabrica de pește și a crescut treaptă cu treaptă.

Mentalitatea initiala :„Mi-am făcut un plan: când o să fac bani să îmi cumpăr un camion, o să plec în România. De atunci puteam să îmi cumpăr 10 camioane, dar nu mai gândesc așa…”, spune bărbatul.

Un începător aici ia pe lună minimum 2.000 de euro și apoi, cu vechime și alte bonusuri, plus ore suplimentare, mai poți adăuga lejer încă o mie sau chiar două de euro. În Norvegia nu există un salariu minim pe economie, ci un minim pe oră, după cum mi-a explicat mai târziu colega lui Alexandru, Irina Elena Plataga, și ea șefă a serviciului ambalare. „Noi suntem în Sindicatul Peștelui și primim 188 de coroane pe oră, cam 95 lei. Și apoi se mai adaugă 5 coroane la fiecare cinci ani vechime, adică 2,5 lei”. Dar asta nu e tot! Și Irina continuă apoi cu un zâmbet demn de o emisiune de teleshoping: „Și lucrăm o oră și jumătate cu o jumătate de oră pauză. Adică la un program de 8 ore avem 3 pauze. Din 8 ore, muncim efectiv 6 ore jumătate și suntem plătiți 7 ore jumătate”.

La fabrica de pește se lucrează cu program de opt ore, cu trei pauze de câte o jumătate de oră. Un începător câștigă minimum 2.000 de euro pe lună

Și nici acum nu e tot: „E avantajos să stai peste program. Ești plătit cu 150% până la ora 21.00 și cu 200% după ora 21!”. Orele de noapte se numesc antisociale în toată lumea civilizată. Și se plătesc la greu. Irina: «Ai mei mi-au zis că nu o să rezist și uite că sunt tot aici» La matematica asta avantajoasă se adaugă și o filosofie a întreprinderii care se apleacă spre angajat.

„Avem ceai și cafea gratuit. De Crăciun, un weekend mergem cu toții, inclusiv familiile, în Tromso, cel mai apropiat oraș, avem masă festivă, hotel, tot, asigurat. De Crăciun primim și prime, și cadouri simbolice, dar care fac diferența. Și avem și abonament la sală…”, explică Irina, care în România a lucrat la o bancă.

„Ai mei nu-mi dădeau nici o șansă când am venit. Ziceau că n-o să rezist eu într-o fabrică de pește… Și uite că nu m-am întors și îmi și place”, povestește tânăra. Fabrica în care nu se țipă la oameni Irina mă plimbă prin fabrică. După ce schimb trei perechi de botoșei de plastic și un halat. Igiena e strictă.

Povestea începe pe mare, la câțiva kilometri de aici, unde este ferma piscicolă. Când somonul ajunge la 4-5 kilograme este adus în fabrică. Un lanț aproape în totalitate automatizat curăță peștele și îl ambalează. În fabrică e un zgomot puternic, așa că toți angajații au căști antifonice.

„Oamenii din România au mintea aia comunistă. Dar de când am venit aici, nu am avut nici o problemă cu cineva. Oamenii își vorbesc frumos, dacă vor să lucrezi peste program, vine frumos și te întreabă: «Dorești?» Te întreabă!!!
„Peștele de aici ajunge și în România. La Ikea”
„Peștele de aici ajunge și în România. La Ikea”
„Peștele de aici ajunge și în România. La Ikea”

La cum se mișcă, ai zice că din căști le curge aceeași muzică. Sunt într-un sincron perfect. Când urcă pe mașinile din camera roboților, Alexandru aproape că face un vals fără parteneră, urmărind niște semicercuri de el știute. „Oamenii din România au mintea aia comunistă. Dar de când am venit aici, nu am avut nici o problemă cu cineva. Oamenii își vorbesc frumos, dacă vor să lucrezi peste program, vine frumos și te întreabă: «Dorești?» Te întreabă!!! Am și răspundere la fabrică și încerc să vorbesc calm cu oamenii, că dacă zbier nu ajută la nimic”, explică ardelenește, apăsând pe cuvinte ca pe clapele unui pian.

Îi e dor de acasă, mai ales de nucul din fața casei părinților. Dar el a prins rădăcini aici, pe puținul pământ din Norvegia insulară. Acum sunt românii. Acum 20 de ani, erau srilankezii, goniți de războiul civil cumplit din propria țară. Ce ne gonește pe noi e o altă discuție, o facem acasă. Cot la cot români, australieni, africani și britanici „Pentru industria peștelui, munca poate fi învățată pe loc, în fabrică. Așa că principalul criteriu este să fie apt de muncă și să vrea să muncească. Restul poate fi învățat”, spune Håvard Høgstad, managerul fabricii din Arnøya. El încearcă să facă dintr-o fabrică rece de pește o familie.

Alexandru și Håvard Høgstad, managerul fabricii din Arnøya

Și îi iese, spun angajații. Îi iese chiar dacă lucrează cu mai multe naționalități. Români cot la cot cu africani, australieni, italieni, britanici, norvegieni. „Industria peștelui în Norvegia se află în zona de coastă și de pe coastă s-au mutat mulți, din cauza urbanizării, ca în multe țări. Dar nu poți muta industria peștelui în orașe, mai ales fermele de pește, care este industria cu cea mai mare creștere din Norvegia.

Avem în acest moment cele mai mari volume de pește din istorie. Avem nevoie mereu de muncitori și trebuie să îi luăm de undeva”, explică simplu economia alegerilor sale. Acum sunt mulți români, dar în urmă cu 20 de ani, Håvard Høgstad avea la fabrică mulți angajați din Sri Lanka. Și migrația are dansul ei. Globalizarea din farfurie Trei fabrici de pește sunt în comuna Skjervøy și în ele lucrează peste o sută de români permanent. Mai sunt și colaboratori.

Alina Maria Granberg se plimbă pe holurile fabricii Leroy, una dintre cele mai mari din Norvegia, cum face în fiecare dimineață. Inspectează. Norvegia este al doilea cel mai mare exportator de pește și fructe de mare din lume, după China. Pe locul întâi în lume la somon.

O industrie care crește fără stavilă și care înghite cu nesaț forță de muncă. Peștele de la Ikea Alina este de nouă ani în comuna din nordul depărtat. Abia împlinise 21 de ani când a văzut prima auroră boreală. A început de jos, în producție și a crescut treptat, până la responsabil de calitate.

„Am avut parte de mulți oameni care m-au ajutat, au crezut în mine, când eu nu credeam în mine. Au înțeles că îmi place munca. Colegului meu de aici – și arată spre bărbatul care stă cu ochii pe monitoare – îi sunt tare recunoscătoare. M-a ajutat mult. Eu îi vorbeam la început în engleză și el îmi răspundea în norvegiană. Eram iritată de asta, dar am înțeles cu timpul că voia să mă ajute”, spune Alina.

E un om de bază acum în fabrică. „Peștele de aici ajunge și în România. La Ikea”, spune fata. Un ciclu rotund, natural aproape, în secolul globalizării. Din mâinile a peste 50 de români dintr-un colț depărtat iese file de pește. Cu acest pește de un roz pictat își potolesc foamea alți români, de la 3.000 de kilometri depărtate, în zi de duminică, după ce și-au ales colțarul sau noptiera.

 „Peștele de aici ajunge și în România. La Ikea”

Să nu ziceți că nu știți că la magazinele Ikea se vine de dimineață ca să mănânci, că e ieftin! E ieftin și pentru că românii din nordul îndepărtat sunt harnici.

%d blogeri au apreciat: