Iancu de Hunedoara:Clopotele bisericilor bat in lume la amiaza de 500ani in cinstea lui Iancu:”Lumea nu a mai cunoscut,niciodată,un asemenea om.”

De ce Clopotele bisericilor bat in lume la amiaza de 500ani in cinstea lui Iancu de Hunedoara

Ioan sau Iancu de Hunedoara a rămas în istorie ca unul dintre marii voievozi ai Transilvaniei şi un apărător al creştinătăţii în faţa expansiunii puternicului Imperiu Otoman din secolul al XV-lea. Ioan (Iancu) de Hunedoara şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în campaniile militare, iar iscusinţa sa i-a adus renumele de „atlet al lui Hristos”. Voievodul a avut însă aliaţi de bază în numeroasele bătăţii purtate. (vezi video la sfarsit si aboneaza-te)

A rămas în istorie ca omul care a salvat Belgradul (1456) asediat de armatele sultanului Mehmed al doilea Cuceritorul Constantinopolului, iar Papa Calixt al III-lea l-a numit „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”.

Putini stiu insa ca obiceiul batutului clopotelor la amiaza, in intreaga lume se datoreaza lui Iancu:

Iancu de Hunedoara: Putini stiu ca, clopotele bisericilor bat in lume la amiaza de peste 500 de ani datorita lui: „Lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”

Ca omagiu papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Ioan de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vieții sale” și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase la amiază ca o reamintire pentru credincioși de a veni la rugăciune pentru apărarea cetății Belgradului.

Acest obicei există și astăzi iar trasul clopotelor la amiază este atribuit în mod expres victoriei obținute de Iancu împotriva turcilor, împotriva prigonitorilor creștinismului.

În urma victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oștirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului papa l-a numit pe Iancu de Hunedoara: „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”.

Dinastia Huniazilor a dominat istoria Transilvaniei în secolul XV. Ioan (Iancu) de Hunedoara, cel mai de seamă reprezentant al ei, a fost omul pe care însuşi Papa Calixt al III-lea l-a numit „atletul lui Hristos”, pentru modul în care armatele sale au apărat teritoriile Europei creştine de invaziile marilor armate otomane.

Iancu şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii departe de castelul său de la Hunedoara, în tabere militare sau pe câmpul de luptă, iar faima sa a ajuns, spun istoricii, să-l impresioneze chiar şi pe sultanul Mehmet al doilea, cuceritorul Constantinopolului.

Iancu de Hunedoara: Putini stiu ca, clopotele bisericilor bat in lume la amiaza de peste 500 de ani datorita lui: „Lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”

„Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”, au fost cuvintele sultanului, la moartea voievodului din Transilvania.

Despre Ioan de Hunedoara, istoricii susţin că a îmbrăţişat cariera militară de la vârsta fragedă a adolescenţei iar izbânzile oştirilor sale, atât în luptele cu turcii, cât şi în confictele interne din Regatul Ungariei l-au adus în fruntea Transilvaniei.

„Meseria armelor însemna pentru el totul în viaţă. Viaţa de ostaş, spun cronicile, însemna pentru el ceea ce e apa pentru peşti sau pentru cerbii cei iuţi hăţişul pădurilor umbroase”, îl descria istoricul Camil Mureşanu, în volumul Ioan de Hunedoara şi vremea sa.

Armata dinamică a lui Iancu Un secret al succeselor militare ale voievodului a fost modul în care îşi pregătea armata. Soldaţii erau instruiţi continuu, iar armata era dotată cu numeroase tunuri uşoare, transportate cu ajutorul căruţelor.

Iancu de Hunedoara: Putini stiu ca, clopotele bisericilor bat in lume la amiaza de peste 500 de ani datorita lui: „Lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”

„El a fost printre primii, în răsăritul Europei, care a acordat o mare însemnătate luptei infanteriei şi a deprins-o cu mânuirea armelor de foc, ce erau încă o noutate pe atunci. Pentru a putea deplasa cât mai repede infanteria, mult mai puţin mobilă decît cavaleria, el a preluat de la husiţi metoda transportării ei pe căruţe, iar pentru a o întări în luptă, a introdus în dotarea armatei sale şi tunuri mai uşoare, care o însoţeau”, informa Camil Mureşanu.

„Dintre aceşti ostaşi cu căciula în cap, opincile în picioare şi arcul pe umeri s-a ridicat Iancu, spre cel mai mare viitor pe care l-a avut între străini un român, un ţăran al nostru din Ardeal. S-a bătut lungi ani de bărbăţie, la Poarta de fier a Ardealului, care ar fi fost de lut fără vitejia lui, apoi la izvoarele Ialomiţei muntene, lângă Vlad Dracul din Târgovişte, în sfârşit pe câmpii de luptă ai Balcanilor, până la Varna, în vederea Mării Negre, unde i-a perit regele, pentru nebunia lui uşuratică, luând cu dânsul şi biruinţa oştirii creştine. Şi în pragul bătrâneţii, moartea l-a atins şi pe dânsul, dar nu acasă în cetăţuia de pe Zlaştiu, ci departe, în corturile de supt cetatea Belgradului sârbesc, dinaintea căreia el făcuse să fugă un sultan, unul dintre cei mai mari pe cari i-a avut Turcimea”, relata istoricul Nicolae Iorga, în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, publicat în anul 1906.

Ioan de Hunedoara este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”. Până și sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său:

„Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”

vizioneaza scurta istorie a lui Iancu de Hunedoara. Distribuie, si nu uita sa te abonezi canalului pentru mai multe episoade.