Mișcare surpriză în lumea transportatorilor. Tânărul care mișca toată Europa cu TIR-uri românești, pleacă

Decebal Popescu, unul dintre cei mai cunoscuți manageri din piața transporturilor rutiere părăsește, după 14 ani, compania pe care a reușit să o crească în plină criză și să o ducă la afaceri de peste 12 milioane de euro. Merge în zona de consultanță.

Cartrans
Cartrans/Decebal
Cartrans

Popescu a declarat, pentru Capital, că își va dezvolta propria afacere care se va concentra pe educație și consultanță în domeniu.

Decebal Popescu este, din 2011, CEO al companiei ploieștene Cartrans a cărei conducere a preluat-o în plină criză, într-un moment dificil din punct de vedere financiar și a dus-o la afaceri de 12,6 milioane de euro, la finalul lui 2017. Compania operează în prezent 134 de camioane în țări din întreaga Europă, în principal Europa de Vest.

Când preluat conducerea Cartrans, Popescu avea doar 33 de ani și era deja de șapte ani în firmă.

Cartrans

” Nu s-a întâmplat nimic special în companie. Am luat această decizie împreună cu ceilalți responsabili din firmă. Trecerea va fi una lină, e o mișcarea pe care am pregătit-o minuțions. M-a atras tot timpul zona de consultanță și educație și, cunoscând foarte bine piața, știu că este mare   nevoie de educație în acest domeniu. Din poziția pe care o aveam la Cartrans nu puteam să fac asta. Voi începe noua activitate in 2018.

Tânărul de 40 de ani este cunoscut în întreaga piață a transporturilor și are conexiuni inclusiv în zona finanțatorilor (societăți de leasing sau bănci) și a asigurărilor.

Cartrans

De altfel, Popescu a fost unul dintre principalii negociatori cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în perioada dintre 2015 și 2016 când tarifele RCA pentru firmele de transport crescuseră și cu 300%. El este unul dintre cei care au obținut plafonarea tarifelor și, mai apoi, introducerea în lege a unor mecanisme pentru evitarea unor creșterii viitoare.

Industria transporturilor rutiere este una dintre cele mai dinamice din România și este cel mai mare angajator din mediul privat, după retail. Peste 125.000 de oameni lucrau în domeniu, în 2017. (Sursa:capital.ro)

 

%d blogeri au apreciat: