OST Transport Arad, arta nascuta din pasiunea pentru TIR! 70% din flota, modificata.

70% din camioane, modificate: Pasionat la nebunie de camioane, un transportator din Arad reușește, an după an, să obțină titlul național pentru cel mai frumos camion Scania din România.

Ce îi face să fie deosebiți, însă, este faptul ca 70% dintre camioanele companiei arădene sunt, mai mult sau mai puțin, modificate.

De ce sunt făcute aceste modificări care, până la urmă, aduc și costuri suplimentare? Ioan Nagl spune că mașinile sale trebuie să aibă personalitate, la fel ca proprietarul și ca angajații săi: „Eu zic că umblăm puțin la personalitatea mașinii. Sunt șoferi cărora le place să meargă la drum cu așa ceva și sunt alți șoferi care se concentrează doar pe lucru.”Proprietarul lui „Iron Man” a mai avut un proiect de succes, un camion care purta pe el înfățișarea lui Lady Gaga.

Acesta a fost cumpărat, însă, de către o companie din Asia.Acum, arădeanul pasionat de camioane modificate se gândește să își înfrumusețeze parcul auto prin derularea unui nou proiect de tunning care, cel mai probabil, va fi aplicat într-un atelier special amenajat din incinta sediului companiei din satul Cicir.

10 angajați lucrează la tunning

Cei care se implică în customizarea camioanelor de la OST Transport sunt, exclusiv, angajații companiei, iar la un proiect complex colaborează chiar și zece oameni. „O asemenea lucrare înseamnă mult timp, nopți pierdute, sacrificii, multă trudă. Un proiect de acest fel poate să dureze una și chiar două luni, deoarece totul e făcut manual. Eu sunt și mecanic, și electrician, și electronist. Suntem 10-15 inși în spate”, ne explică S. Valentin, unul dintre angajații care lucrează la tunning.

Cel mai frumos TIR din România, „Iron Man”

Camionul „Iron MAN de România” s-a născut la Cicir, în județul Arad, în garajul companiei lui Ioan Nagl, un transportator pasionat de camioane. Proprietarul, care deține o flotă generoasă de TIR-uri, s-a apucat de modificat camioane din dragoste pentru mașini. Tunningul mașinilor este executat în propriul garaj, de către angajații companiei. Cel mai de succes proiect de până acum este cel al camionului „Iron Man”, declarat, de curând, camionul anului în țară.

Când „Iron Man” este în trafic, bijuteria pe roți atrage toate privirile. Din zecile de camioane pe care le deține, Ioan Nagl a decis să modifice major patru. Unul o înfățișa pe Lady Gaga, altul are adaptată imaginea unui tigru, altul pe cea a femeii dragon, iar ultimul a fost personalizat după chipul și asemănarea lui Iron Man.

Toată lumea face poze

Dar iată ce ne spune proprietarul pasionat de tunning: „Mi se întâmplă, nu de puține ori, să merg pe stradă și să văd că vine un camion frumos. De la distanță, mă uit mai atent și când se apropie, mă uit la număr și zic stai, că are numărul de înmatriculare EST.

E un camion de-al nostru, deci e o chestiune haioasă, de care pot să râd de fiecare dată. E interesant în parcări, unde lumea îți face poze. De multe ori îți fac poze și din mers. În ceea ce privește camionul «Iron Man», tot ce a fost din fabrică a fost demontat și scos afară, apoi piesele au fost îmbrăcate în piele. În mare parte, tot ce e aici e îmbrăcat în piele sau puf.”

„Iron Man” este „Camionul Anului”

Creatorul camionului „Iron Man”, care a și câștigat titlul de „Camionul Anului” în România, se implică personal în fiecare proiect de acest gen, cu atât mai mult cu cât costurile depășesc zeci de mii de euro.

„Costul nu e deloc de neglijat, mașina aceasta a avut costuri de aproape 30.000 de euro. E un cost relativ mare, iar dacă ne-am duce la o firmă specializată, costurile s-ar dubla. Băieții care lucrează sunt băieții noștri. Unii sunt mecanici, ei se ocupă de demontat și de montat, și un coleg pe partea de sudură.

Mai avem tapițerul, care se ocupă de interiorul mașinii, și omul care face air brush-ul mașinii (o vopsește-n.r.). Tapițerul e angajat la noi, iar pictorul are propriul său business, are propriul atelier de tinichigerie”, ne explică Ioan Nagl.

Familia, cea mai mare realizare: Ioan Nagl este căsătorit cu Mihaela și are patru copii. Cei mai mici, Sebastian și Nicolas par să împărtășească pasiunea tatălui lor pentru camioane, dar și pentru motoare. „Am avut multe realizări în viață, dar cea mai importantă este familia mea”, afirmă Ioan Nagl.(sursa:aradon.ro)