Presa din SUA considera Peştera Meziad din Romania, o comoara internationala atat naturala cat si istorica.” Fabuloasa “catedrală” din inima Apusenilor,are o legendă pe măsura grandorii locului”

Ziaristii din Statele Unite considera pestera din tara noastra, o comoara internationala, atat de din punct de vedere natural cat si istoric.

Comparată cu o catedrală gotică subterană, Peştera Meziad din judeţul Bihor este una dintre cele mai frumoase din România. Spaţiile interioare generoase, podurile naturale şi bogăţia de formaţiuni au atras oamenii încă din perioada preistorică.

Peştera a fost locuită încă din zorii omenirii, dar a fost adăpost şi pentru urşii cavernelor. Astăzi, peştera Meziad este un magnet pentru mii de turişti.

Peștera Meziad a fost studiată încă din anul 1859 de către exploratorul vienez Adolf Schmidl. Acesta reușește să cartografieze 1150m, o lungime demnă de luat în seamă pentru acele timpuri. În anul 1921, sub îndrumarea lui Emil Racoviță, peștera Meziad intră în interesul Institutului Român de Speologie (primul din lume).

În anul 1932, sub îndrumarea geologului Erno Balogh, este finalizată o nouă topografiere a peșterii, mai exactă. Se ajunge la dezvoltarea de 3464 m. Explorările continuă, astfel că în anul 1974 peștera are dimensiunea de 4750m iar în anul 1992 se ajunge la 6292m, dimensiuni considerate finale. Denivelarea totală a peșterii este de +89m.

Peștera Meziad este o arie protejată naturală şi un monument al naturii unic in România.

Unicitatea peşterii este dată de dimensiunile impresionante ale portalului (16 m înălţime şi 10 m lăţime), precum şi ale interiorului, alături de coloniile mari de lilieci protejaţi la nivel naţional şi internaţional şi organisme microscopice endemice (care trăiesc numai în Peştera Meziad) şi formaţiuni deosebit de frumoase (stalactite, stalagmite, coloane, draperii).

Tot în peștera Meziad s-au găsit oasele ursului de cavernă (Ursus spelaeus), care a apărut acum 300.000 de ani şi a dispărut cu 12.000 de ani în urmă, la sfârşitul ultimei glaciaţiuni (perioadă caracterizată prin răcirea climei pământului).

Legenda seminţei de grâu

Legenda din Peştera Meziad are la bază o simplă sămânţă de grâu. Curios aspect, nu ? Ce pot avea în comun cele două, haide să aflăm împreună. Peștera Meziad a adăpostit în urmă cu mii şi mii de ani atât urşii cavernelor, cât şi oamenii primitivi.

De aici ar putea începe și legenda, pentru că oamenii peșterilor au fost scoşi la lumină de o tânără pe nume Florica cu ajutorul unei semințe de grâu. Bătrânii din localitatea Meziad relatează o istorisire captivantă. Ei o ştiu de la strămoşii lor, și astfel, și în zilele noastre, legenda încă își mai poartă vorba.

Legenda prezintă oamenii din timpurile vechi, care nu trăiau în sat, ci în uriaşa peşteră. Acolo îşi aveau casa şi traiul, mâncau din vânatul sălbăticiunilor pădurii, pe care le prindeau cu capcane sau cu arcul cu săgeţi. Halucinant, dar ce vedem azi la televizor…se pare că a existat cândva.

Printre ei era o fată pe care o chema Florica, iar într-o zi, tânăra a alunecat de pe o stâncă, şi-a rupt un picior, aşa că nu a mai putut merge la vânatoare alături de ceilalți. Cum stătea singură în gura peşterii s-a târât să ajungă afară la Soare, lângă stânca de la intrare.

Stând acolo, a văzut o pasăre aşezată pe o creangă de fag. A pus mâna pe o piatră şi a aruncat pentru a putea lovi (vâna pasărea.) Pasărea nu a reușit să o țintească, aceasta s-a speriat și a fugit.

„Florica a văzut că ceva din ciocul păsării a picat, în momentul sperieturii. S-a târât până acolo şi a găsit o sămânță de buruiană cum nu mai văzuse până atunci. Îi părea a fi sămânța ierbii, dar era mult mai mare. Atunci, i-a săpat cu un surcel o groapă pe care să poată radia Soarele, şi a pus sămânţa acolo. Cu apă în pumni a udat-o în fiecare zi, până când a crescut şi a făcut spic.

A luat câteva boabe, le-a frecat în palmă şi a început să le mestece. A văzut că au un gust bun, astfel că le-a semănat şi a avut şi mai multe seminţe. Ceilalţi oameni au sesizat gustul sublim şi au început să caute locuri pentru semănat. Cu cât se înmulţeau boabele, cu atât le trebuia mai mult pământ, aşa că au părăsit peştera şi au început să-şi ridice colibe. Sămânţa aceea era de grâu şi aşa a apărut pentru prima oară grâul, iar oamenii s-au mutat din peşteră”, spune legenda.

Accesul poate fi realizat doar cu mijloace de transport auto dinspre: Oradea (78km) > Beiuș > Remetea > Localitatea Meziad (din centrul localității se virează stânga, urmărind indicatoarele) > Peștera Meziad. Drumul este asfaltat până la ieșire din satul Meziad. Până la parcarea peșterii drumul este pietruit, însă în stare bună. Poate fi parcurs cu orice mașină. În apropiere de parcare se găsește cabana Meziad unde se poate servi masa.

Încă 5 minute de mers pe jos de la parcare și ajungeți la peșteră. Poteca trece valea și urcă până la portalul de 10m lățime și 16m înălțime. La peștera Meziad se poate ajunge și pe marcaj turistic – triunghi albastru. Acesta pornește de la intrarea în stațiunea Stâna de Vale. Distanța este totuși considerabilă – 22km.

Alte obiective din zonă: În drum spre peștera Meziad (între satul Meziad și satul Remetea) vă puteți opri la stejarul secular, monument al naturii. Are vârsta de 400 de ani, diametrul tulpinii de 170cm și o înălțime de 25m. Tot în satul Remetea puteți vizita o locuință tradițională (muzeul satului Remetea) și biserica reformată de secol XV.