Se ingroasa gluma pentru PATRONI: Sechestrarea TIR-urilor in BELGIA și FRANȚA un fenomen!

Pe motiv că practică un așa zis dumping social și că refuză să își cazeze la hotel conducătorii auto, patronii români au început să se trezească cu TIR-urile sechestrate de către autoritățile franceze și cele belgiene. Este vorba de o luptă foarte dură pentru piață, spun transportatorii români.

Sechestrarea abuzivă a camioanelor autohtone pe teritoriul unor state precum Belgia sau Franţa a devenit un adevărat fenomen, au declarat joi oficiali ai Federației Operatorilor Români de Transport (FORT) într-un comunicat de presă.

Numai la nivelul membrilor FORT trei firme de transport au acumulat pierderi de peste 35 milioane de euro, având sechestrate nu mai puţin de 26 de camioane.

Motivul invocat de autorităţile de control este aşa numitul “dumping social” însă în fapt abuzurile au un alt argument, legat în principal de dorinta acestor ţări de a proteja capitalul autohton în fată mult mai competitivilor transportatori români.

Federaţia Operatorilor Români de Transport a transmis un memoriu către Comisia Europeană, cu speranţa că, la nivelul acesteia, subiectul urmează să fie dezbătut şi tratat cu seriozitatea cuvenită.

Transportatorii acuză ministrul Transporturilor, Lucian Șova că s-ar găsi într-un soi de „somn de veci” în aceasta privință și că autoritățile noastre dau dovadă de nepăsare.

În pofida celor semnalate de patronatele din transporturi se pare că viața șoferilor români din transporturile de marfă nu este ușoară.

Deseori șoferii români de TIR-uri sunt angajați de firme din vestul Europei însă sunt plătiți cu salariile din est, aceștia fiind considerați delegați, nu detașați la firmele din vest.

În pofida celor semnalate de patronatele din transporturi se pare că viața șoferilor români din transporturile de marfă nu este ușoară, vezi mai joa reportajul pe aceasta tema:

Europa socială? Doar un șofer român din 20, protejat de sindicate

Doi șoferi și  aceeași muncă desfășurată. Unul are contract de muncă italian, altul contract românesc. Primul câștigă cu 1.000 de euro mai mult decât al doilea.

Vânați de organele de poliție din țările în care se află, fără contribuții sociale plătite, puși de patroni să circule pe drumuri secundare pentru a nu achita taxe de autostradă. Cam aceasta este viața șoferilor români pentru transporturi internaționale care lucrează în Uniunea Europeană. Sunt 100.000 însă doar 5.000 sunt protejați de un sindicat.

Conducătorii auto se plâng că muncesc 15 -16 ore pe zi. că dorm în cabine sau barăci insalubre și că se spală pe unde pot.

Legislația națională i-a transformat pe șoferi în muncitori necalificați, arată un material realizat de Digi24.ro. Cea europeană |permite ca ei să fie plătiți cu salariul minim din România deși sunt angajați în Germania sau Danemarca.

Patronatele din transporturile rutiere din România, grupate în Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) acuză însă autoritățile altor țări că încearcă să scape de concurența estică sancționând drastic șoferii din est pentru nerespectarea unor prevederi din domeniul social.(sursa:digi24.ro)

%d blogeri au apreciat: