„Avem curse in care dormim si numai 2 ore pe noapte sa nu se fure motorina ca apoi sa o platim firmei, sau s-ajungem sa descarcam, c-asa vrea dispecerul”

 

Tirurile care circulă în România sunt un adevărat pericol public. Șoferii au descoperit că pot opri înregistrarea de pe tahograf cu un simplu magnet și ajung, în disperarea de a câștiga bani mai mulți, să doarmă doar două ore pe noapte.

De exemplu, Aproape întreaga comunitate a șoferilor de tir din România susține că șoferul din Ialomița a adormit la volan. Pentru ei faptul că înregistrările de pe tahograf arătau că acesta respectase timpii de odihnă nu a însemnat nimic, pentru că dispozitivul poate fi oprit.

Soferii de TIR: „Dormim si 2 ore pe noapte sa nu se fure motorina ca apoi sa o platim firmei, sau s-ajungem  la descarcare, ca asa ne zice dispecerul ca-i musai.”

”La tirurile Euro 6, care circulă pe Comunitate, nu poți falsifica timpii de odihnă, pentru că tahograful nu poate fi oprit doar cu ajutorul magnetului, ci cu telecomenzi speciale. În țară, însă, metoda se practică frecvent.

Mulți dintre patroni plătesc la numărul de kilometri și atunci, ca să poată câștiga mai mult decât salariul minim, șoferii ajung să doarmă câte două ore pe noapte. Chiar și când ești plătit la numărul de curse, trebuie să pui magnetul care oprește înregistrarea de pe tahograf, pentru că altfel nu te încadrezi să faci, la intern, două curse pe zi.

Mai mult de atât, este foarte problematic pentru șoferi să apuce să doarmă, pentru că, de exemplu, se pierd foarte multe ore la rampa de încărcare, iar acolo nu te poți odihni”, ne spune Adrian V, șofer de tir pe Comunitate.

Drumurile din țară, un stres infernal pentru șoferi

Să circuli în România cu tirul este un adevărat calvar. Pentru că aici, din cauza șoselelor proaste, un drum de 300 de kilometri se parcurge în 7 ore sau chiar mai mult. Iar factorii de stres sunt multipli, de la drumurile pline de gropi, inconștiența șoferilor de autoturisme care intră în fața tirurilor și frânează apoi brusc, absența parcărilor și toaletelor, până la pietonii kamikaze care traversează aiurea pe străzile din localități.

Soferii de TIR: „Dormim si 2 ore pe noapte sa nu se fure motorina ca apoi sa o platim firmei, sau s-ajungem  la descarcare, ca asa ne zice dispecerul ca-i musai.”

Dacă se adaugă la toate acestea și privarea de somn avem, fără nicio îndoială, rețeta dezastrului. Mai mult, șoferii de tir din țară se plâng că autocamioanele pe care le conduc sunt foarte vechi și au tot felul de defecțiuni. De multe ori rămân cu vehiculele în drum și sunt nevoiți să facă reparații improvizate. Mai greu este când fac pană și trebuie să schimbe singuri cauciucurile, fapt care îi obosește peste măsură, având în vedere că prezoanele sunt foarte greu de desfăcut, dar și de strâns.

Tiriștii, îngroziți de atacurile asupra tirurilor

Tiriștii care merg în țările Uniunii Europene au, totuși, avantajul autostrăzilor și parcărilor dotate cu toalete și dușuri. Dar și pentru ei viața este destul de grea. Și asta pentru că sunt terorizați de țiganii români din Franța și din Anglia, care le fură motorina din rezervoare și paleții.

Soferii de TIR: „Dormim si 2 ore pe noapte sa nu se fure motorina ca apoi sa o platim firmei, sau s-ajungem  la descarcare, ca asa ne zice dispecerul ca-i musai.”

”Noi ne-am cumpărat din banii noștri capace speciale la rezervor, care sunt mai dificil de desfăcut.

Dacă ni se fură motorina sau paleții tot noi suntem cei care plătesc. Când am reclamat polițiștilor francezi furturile ne-au dat o hârtie în care se scria că am fost jefuiți și asta a fost tot. În Anglia este mai rău, pentru că pe polițiștii de acolo nu îi interesează, ne spun că ne furăm între noi și este problema noastră.

Un coleg de-al nostru s-a trezit cu un cuțit la geam și țiganul i-a spus să tacă din gură dacă vrea să nu pățească nimic. Un altul a făcut greșeala să se dea jos când a văzut că este jefuit și l-au ucis.

Soferii de TIR: „Dormim si 2 ore pe noapte sa nu se fure motorina ca apoi sa o platim firmei, sau s-ajungem  la descarcare, ca asa ne zice dispecerul ca-i musai.”

Mai avem probleme mari cu imigranții, care sunt disperați să ajungă în Anglia. Dacă ai făcut greșeala să oprești, se urcă în tiruri și riști închisoarea dacă te prind cu imigrantul în Anglia. Pe o distanță de 200 de kilometri, între Franța și Anglia, nici nu ai voie să oprești, au desființat și parcările, din cauza imigranților care pândesc în zonă”, ne-a mai spus Adrian Vasile, șofer de tir pe Comunitate.