Waberer’s moment de cumpăna! Impasul financiar al lumii transportorurilor.Reducerea flotei si anulare a contractelor.

Gigantul maghiar din transporturi Waberer’s a publicat recent rezultatele financiare de la finalul celui de-al patrulea trimestru din 2018.

Deși rezultatele sunt pe plus, creșterea este totuși destul de mică, astfel încât compania anunță că va lua noi măsuri de creștere a profitabilității în 2019. Printre acestea se numără și reducerea flotelor – și implicit a numărului de șoferi.

Waberer’s moment de cumpăna! Impas financiar al lumii transportorurilor.Reducerea flotei si anulare a contractelor.

Citeste mai jos: Ultima patanie de la sfarsitul anului 2018, anunta oarecum ceea ce se intampla in prezent.Waberer’s și-a lăsat parcate pe câmp, sute de TIR-uri în Belgia și Olanda de sărbatori! Care a fost explicația?

„Fără îndoială, 2018 a fost un an dificil pentru Waberer’s. Pe de o parte, compania s-a confruntat cu presiuni asupra principalelor elemente de cost care s-au adâncit pe tot parcursul anului, iar pe de altă parte, a operat la supracapacitate în a doua jumătate a anului.” a comentat noul CEO al companiei, Robert Ziegler.

Vă reamintim că Ziegler a venit la conducerea companiei de la 1 februarie a.c., înlocuindu-l pe Ferenc Lajko. Lajko va continua să colaboreze pentru încă șase luni cu Waberer’s pentru a asigura o perioada de tranziție ușoară pentru noul CEO.

Profitul în scădere nu i-a luat foarte mult prin surprindere pe maghiari.

În luna august a anului trecut, Lajko a declarat în cadrul unei conferințe de presă de la Budapesta că se așteaptă la o ușoară scădere a profiturilor la finalul lui 2018, după revizuirea estimărilor financiare anterioare.

În al doilea trimestru al anului trecut, creșterea a fost sub estimări, printre principalele motive numărându-se lipsa forței de muncă, creșterile de preț la combustibili dar și scăderea temporara a gradului de utilizare a vehiculelor.

Desi Waberer’s a înregistrat venituri de 185,9 milioane de euro în al patrulea trimestru din 2018 (o creștere de 3,9%) valoarea EBITDA a scăzut la 9,6 milioane de euro în aceeași perioadă fiscală.

Veniturile au crescut însă pe toate cele trei paliere majore. Astfel, veniturile din segmentul transporturilor internaționale au crescut cu 2%, determinând la rândul lor o creștere a prețurilor cu 5%, parțial compensata de volume mai mici, iar veniturile din segmentul contractelor regionale au crescut cu 13%.

“Climatul economic general al Ungariei a fost unul favorabil, cu o creștere a PIB de 5% în 2018, iar acest lucru s-a reflectat și în business-ul nostru” mai arată Waberer’s în raportul financiar.

Am anulat o comandă de 300 de camioane iar dacă rentabilitatea companiei nu se va îmbunătăți, suntem pregătiți să reducem flota și mai mult. (…) Am realizat de asemenea o analiză aprofundată a costurilor directe pentru a ne da seama dacă există încă loc pentru optimizare și pentru reducerea costurilor de tranzit și combustibil în unele dintre zonele cheie în care flota noastră internațională este activă.

Cu toate acestea, aceste măsuri pe termen scurt sunt insuficiente pentru a garanta o dezvoltare durabilă. Trebuie să fim mai agili în a răspunde nevoilor clienților noștri și în a ne adapta la schimbările din transportul european și regional.” își încheie compania argumentele privind implementarea noilor măsuri.

Anul trecut cei de la Waberers, anuntau ca flota transportatorului maghiar are în prezent 4500 de camioane iar compania angajează 5900 de șoferi, conform datelor de la finalul celui de-al doile trimestru al anului.

“Prețurile noastre pentru operațiunile de transport internațional au fost în medie cu 7% mai mari în al doilea trimestru al lui 2018 decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut” a mai spus Barna Erdélyi.

Waberer’s moment de cumpăna! Impas financiar al lumii transportorurilor.Reducerea flotei si anulare a contractelor.

Acțiunile Waberers sunt tranzacționate pe clasa premium a Bursei de Valori din Budapesta, prețul de închidere fiind de 3190 forinți (aprox 45 ron); cea mai scăzută valoare a acțiunilor în anul 2017 a fost de 3200 forinți, iar cea mai mare de 5100 de forinți.(sursa:trans.info)

Ultima patanie de la sfarsitul anului 2018, anunta oarecum ceea ce se intampla in prezent.

Waberer’s și-a lăsat parcate pe câmp, sute de TIR-uri în Belgia și Olanda de sărbatori! Care a fost explicația?

Fotografii care arătau zeci de camioane aparținând companiei maghiare Waberer’s lăsate pe câmpurile din Belgia și Olanda au cauzat destul de multe reacții.

Este un subiect de interes nu doar în Ungaria, unde comentariile pe Facebook aferente acestor imagini sunt extrem de numeroase, ci și în țări din vestul Europei.

Ce s-a întâmplat de fapt?

În perioada dintre Crăciun și Anul Nou au apărut numeroase imagini care arătau camioane Waberer’s parcate pe câmp, în afara parcărilor de camioane.

300 de camioane ale companiei Waberer’s sunt parcate în Olanda, în timp de șoferii s-au dus acasă de sărbători. Va fi foarte dificil pentru companiile din vest sa intre în competiție cu astfel de companii, pentru ca preturile lor sunt foarte mici.

Poți sa te enervezi sau poți sa găsești noi soluții”  asa arata o parte dintr-un comentariu pe Facebook aparținând lui Rinus Rynart, director al companiei olandeze de transport Rynart Trucking + Trading.

Waberer’s moment de cumpăna! Impas financiar al lumii transportorurilor.Reducerea flotei si anulare a contractelor.

Punctul de vedere al Waberer’sÎn perioada dintre Crăciun și Anul Nou au apărut numeroase imagini care arătau camioane Waberer’s parcate pe câmp, în afara parcărilor de camioane.300 de camioane ale companiei Waberer’s sunt parcate în Olanda, în timp de șoferii s-au dus acasă de sărbători.

Exista de asemenea voci care afirma ca aceste camioane erau parcate ilegal, de aceea unul din jurnaliștii noștri a investigat situația mai amănunțit.

Din răspunsurile oferite de compania maghiara, aceste camioane au fost parcate legal, printr-un contract cu compania KLG Europe, care a permis astfel staționarea camioanelor atât în Belgia cat și în Olanda.

Partenerii noștri ne-au asigurat obținerea tuturor avizelor necesare acestor staționări. Nu am staționat pe terenuri agricole” au precizat oficialii Waberer’s.

Conform acestora, s-a optat pentru aceasta soluție pentru ca era eficienta din punct de vedere al costurilor dar și pentru a permite șoferilor sa plece acasă de sărbători.

De asemenea, oficialii companiei maghiare de transport au declarat ca Waberer’srespecta competitivitatea și onestitatea jucătorilor de pe piața și în niciun caz nu încearcă sa submineze activitatea companiilor de transport din vestul Europei.

Exista deja un conflict deloc mic intre transportatorii din est și cei din vest, iar situații de acest gen nu fac altceva decât sa-l alimenteze.

Citeste si:Renasterea WABERER’S in 2019. Cum se va numi COLOSUL, si de ce a disparut de pe piata tranporturilor?

Compania Waberer’s va trebui să-și schimbe numele în 2018, atunci când drepturile de folosință pentru actualului nume și logo vor expiră. Cum se va numai incepand cu 2019, colosul ?

Intr-un interviu acordat publicației Világgazdaság, György Waberer, fondatorul și fostul CEO al companiei de transport maghiare a anunțat că fosta sa companie va trebui să-și schimbe numele, după ce drepturile de folosință a numelui și logo-ului actual vor expira anul viitor.

Acesta nu s-a arătat dispus să reînnoiască contractul pentru utilizarea actualului nume.György Waberer a explicat pentru Világgazdaság că a dezvoltat compania timp de 22 de ani, dar că de un an, aceasta nu-i mai aparține, motiv pentru care consideră important ca acesta să nu mai aibă nicio legătură cu el.

În aceste condiții, Mid Europa Partners, fondul de investiții care a preluat controlul companiei de transport maghiare în vara lui 2016, va trebui să caute un nou nume și logo nou pe care să-l utilizeze pe cele aproximativ 4.000 de vehicule din flotă.

După vânzarea companiei, György Waberer a decis să părăsească sectorul transporturilor rutiere, reorientându-se către piața imobiliară.

Totuși, acesta a rămas președinte al asociației transportatorilor maghiari MKFE, argumentând că intenționează să se opună „măsurilor protecționiste“, puse în aplicare de țările din Europa de Vest și intenționează să dezvolte un pachet de măsuri pentru a le compensa.

Stirea ca Waberer a decis sa se retraga in vara acestui an din firma care inca ii poarta numele a venit ca un soc in lumea transporturilor maghiare si nu numai. Dupa ce cu cateva luni in urma declara ca nimic nu l-ar determina sa se retraga din aceasta companie cu care tintea pozitia de lider pe piata europeana de transport, nedorindu-si mai multi bani – fiind, oricum, printre primii 10 cei mai bogati maghiari din lume – dupa cateva neintelegeri cu actionarii majoritari ai firmei (fondul de investitii MidEuropa Partners), Gyorgy Waberer a decis totusi sa cedeze pachetul sau minoritar de actiuni si sa se implice in noi afaceri imobiliare.

Iesirea din joc a lui Waberer ne ofera un motiv in plus de reflectie asupra sustenabilitatii unei companii de transport sau din orice alt domeniu, in care intra in joc un fond de investitii, care isi urmareste clar intentia de a face profit mare pe termen scurt, care sa fie impartit rapid investitorilor.

Ce s-a intamplat cu firma care si-a amanat poate prea mult listarea la bursa? A fost oferita catre cumparare altor colosi dornici sa investeasca in acest domeniu,sau care investesc deja, firma maghiara avand active importante atat in Ungaria (centre logistice, terminale feroviare, autobaze), cat si prin alte tari europene.

Dar ceea ce e cel mai important de invatat din „divortul” lui Waberer de fondul de investitii este ceea ce a lasat in urma lui in materie de parteneriat cu guvernul maghiar, care a inteles ca serviciile de transport contribuie la PIB-ul maghiar cu aproape 6%, dar cu profituri realizate nu in Ungaria, ci mai ales in diferite state europene. Si, pentru a mentine competitivitatea firmelor maghiare in Europa, Viktor Orban i-a lasat lui Waberer pe mana un intreg sector economic, cooptandu-l in guvern la elaborarea strategiei de transport si logistica a tarii.

One thought on “Waberer’s moment de cumpăna! Impasul financiar al lumii transportorurilor.Reducerea flotei si anulare a contractelor.”

Comments are closed.