Marea Britanie
Romanii care traiesc in Marea Britanie: Daca nu atingi pragul de 36.700 lire pe an, pleci din regat dupa Brexit! Anuntul facut chiar de ministrul de interne
Cine nu câștigă cel puțin 36.700 de lire sterline după ce Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană va trebui să părăsească țara, a anunțat ministrul de Interne Priti Patel.
Patel, ea însăși fiica unor imigranți din Uganda, a declarat că își va onora astfel promisiunea de a restabili „integritatea” sistemului de imigrație din Marea Britanie, toți imigranții fiind obligați să câștige nu mai puțin de 36.700 de lire pe an după Brexit.
În acest moment, acest salariu trebuie demonstrat doar de imigranții care nu sunt din Uniunea Europeană. Însă, după ieșirea din UE, ministrul de Interne va solicita ridicarea pragului salarial minim pentru toți cei care vin în Marea Britanie, pentru a proteja astfel lucrătorii britanici cu salarii mai mici.
Potrivit The Sun, asta înseamnă că restricția va fi aplicată și lucrătorilor UE după Brexit.
Declarațiile ministrului de Interne vin după ce premierul Boris Johnson a anunțat că dorește ca în Marea Britanie să vină doar „cele mai strălucite minți din lume”, după Brexit.
De pragul salarial ar putea fi scutite sectoare precum NHS, pentru a permite lucrătorilor care câștigă mai puțin decât 36.700 de lire sterline să vină să lucreze în continuare în Marea Britanie.
Ultima discutie legata de acest subiect, era de 30.000 de lire. Pragul a crescut cu 670€.
Noile reguli de imigraţie au fost stabilite de ministrul britanic de Interne, care este, culmea, tot un imigrant. Sistemul prevede că muncitorii calificaţi din Uniunea Europeană trebuie să fie plătiţi cu cel puţin 30.000 de lire sterline pe an pentru a obţine viza de lucru valabilă cinci ani.
Muncitorii necalificaţi vor primi o viză temporară valabilă un an, dar apoi vor fi siliţi să părăsească Marea Britanie. În plus, europenii nu vor mai avea dreptul la ajutoare sociale în Regat.
Documentul vorbeşte despre un sistem de imigraţie bazat pe talent şi experienţă, nu pe locul din care vin muncitorii. Scopul este reducerea numărului de imigranţi la 100.000 pe an, de la 273.000, cât este în prezent.
„Este un număr foarte mare, după standardele istorice. În ultimii 20 de ani, au fost sute de mii (n.red.: de imigranţi anual). Înainte de această perioadă, cifrele erau mult mai mici. Vrem să aducem numărul la un nivel sustenabil, astfel încât să răspundă în primul rând nevoilor noastre economice, iar în acelaşi timp să nu fie o povară prea mare pentru comunităţile sau infrastructura noastră.’, spune Sajud Javid, ministrul britanic de Interne.
Ministrul britanic de Interne a explicat că, în acest fel, Guvernul pune în aplicare instrucţiunea clară de a prelua controlul asupra graniţelor ţării, exprimată de popor la referendumul din 2016.
Meleșcanu da asigurari amintind un punct forte, la BBC: Dacă românii vor fi dați afară după Brexit, sistemul de sănătate britanic s-ar prăbuși
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, într-un interviu la BBC, că a primit asigurări că Guvernul de la Londra nu va face „prostia” să ia măsuri împotriva românilor după Brexit, el explicând că doar în sănătate lucrează 10.000 de asistente şi medici români, iar dacă aceştia ar fi daţi afară sistemul de sănătate britanic s-ar prăbuşi.
Întrebat dacă e îngrijorat în privinţa situaţiei românilor din Marea Britanie, în cazul unui ”Brexit greu”, Meleşcanu a declarat: ”Dacă va fi o ieşire grea, va trebui să discutăm. Sunt peste 400.000 de români care trăiesc în Marea Britanie, nu sunt turişti, ei contribuie direct la bunăstarea şi dezvoltarea economică a Marii Britanii. Sunt peste 10.000 de români care lucrează în sistemul de sănătate din Marea Britanie, doctori, asistente medicale şi alţii. Ei sunt foarte bine integraţi în societatea britanică şi cred că asta va fi un argument puternic”, potrivit BBC, scrie News.ro.
Ministrul de Externe a precizat că acest subiect l-a discutat la Bucureşti cu fostul ministru de externe Boris Johnson.
”Am avut o întâlnire cu fostul ministru de externe al Marii Britanii Boris Johnson, la Bucureşti, şi am discutat despre situaţia românilor. Mi-a spus: Vă asigur că nimic nu se va schimba, vor continua să aibă acelaşi statut legal. I-am spus: Mulţumesc foarte mult, dar cum puteţi garanta acest lucru? Mi-a răspuns: Este foarte simplu, dacă 10.000 de medici şi asistente ar fi daţi afară din Marea Britanie, întregul sistem de sănătate din regat se va prăbuşi. A spus că nu vor face niciodată ceva atât de prostesc”, a relatat Teodor Meleşcanu.
Întrebat dacă este conştient că unul dintre motivele pentru care s-a votat Brexit-ul este acela că s-a spus că muncitorii din alte state UE vin şi iau locurile de muncă ale britanicilor, Meleşcanu a replicat: ”Asta nu este o abordare serioasă, pentru că românii şi alţi cetăţeni UE, polonezii şi bulgarii, fac munca pe care cetăţenii britanici nu vor să o facă. Cred că este o contribuţie solidă la dezvoltarea economică a Marii Britanii”.
În legătură cu faptul că în perioada preşedinţiei române a UE va avea loc Brexit-ul, Teodor Meleşcanu a precizat că va fi foarte dificil ca guvernul britanic să obţină noi discuţii din partea oficialilor de la Bruxelles în cazul în care acordul deja aprobat de UE rămâne blocat la Londra. El a spus însă că acest lucru nu este chiar imposibil.
Întrebat cum comentează ironia faptului că Marea Britanie, unul dintre cei mai puternici avocaţi ai aderării României la UE, va părăsi Uniunea în timpul mandatului României la preşedinţia rotativă, Meleşcanu a precizat că Bucureştiul este interesat în păstrarea unei relaţii cât mai strânse cu Londra.
”România nu va uita niciodată sprijinul Marii Britanii pentru a adera la Uniunea Europeană. Suntem interesaţi să ţinem Marea Britanie cât mai aproape de UE”, a afirmat ministrul român de Externe.