Fuse, fuse si se duse. Veorica: te pup, PA-PA !

Astazi, in urma votului, s-a cules ce s-a semanat! Iar pentru asta, va lasam mai jos pilda semanatorului.

Pilda este o întâmplare imaginară cu un singur adevăr central, spusă în contextul şi după obiceiurile vremii, după tiparul de gândire al oamenilor de atunci. Dintre cele 42 de pilde scrise în Noul Testament, pilda semănătorului face parte din categoria pildelor interpretate de însuşi Mântuitorul. Elementele pildei sunt semănătorul, care-L simbolizează pe Dumnezeu; sămânţa, care simbolizează Cuvântul divin rostit către oameni; pământul, care simbolizează inima oamenilor în care este semănat Cuvântul; şi duşmanii semănăturii, care sunt păsările cerului, soarele fierbinte şi spinii.

Pilda prezintă un agricultor care avea patru bucăţi de pământ sau avea un pământ cu patru caracteristici: un pământ bătătorit, unul pietros, unul plin de spini şi unul roditor. Dacă acceptăm ideea că agricultorul avea patru bucăţi de teren agricol, atunci pilda sugerează că erau patru categorii de oameni:

1. Bătătoritul este omul care ascultă Evanghelia, dar nu înţelege şi Diavolul ia din inima lui Cuvântul ascultat. Neînţelegerea Cuvântului ascultat se datorează faptului că această categorie de oameni au mintea călcată în picioare de trecători şi mâncată de păsările cerului.

2. Împietritul este omul care ascultă Evanghelia şi primeşte Cuvântul cu bucurie, însă, fiind superficial, renunţă atunci când este ispitit sau încercat de vreun necaz pricinuit de Evanghelie.

3. Materialistul este omul care aude şi primeşte Cuvântul, dar nu rodeşte din următoarele motive:
a) Grijile lumii
b) Înşelăciunea bogăţiilor
c) Plăcerile vieţii
d) Îngrijorările veacului

4. Roditorul este omul care aude Cuvântul, îl înţelege şi rodeşte, un grăunte dă o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. Aceasta înseamnă că bătătoritul, neînţelegând mesajul Evangheliei, Diavolul îi fură mesajul din inimă.

Împietritul primeşte Cuvântul cu bucurie, însă, nefiind dispus să plătească preţul încercărilor, renunţă la Dumnezeu. Materialistul, deşi primeşte Cuvântul, se concentrează prea mult pe lucrurile materiale, motiv pentru care nu rodeşte pentru Împărăţia cerurilor. Roditorul are discernământ şi o inimă înţeleaptă, rodind pentru Împărăţia Stăpânului.

Este curioas faptul că Stăpânul a semanat o singură categorie de sămânţă, însă rodul este diferit, în funcţie de calitatea caracterului. Asemenea mesajului din pilda prezentată, reacţia oamenilor care ascultă Evanghelia în zilele noastre este diferită de la om la om. Stăpânul a făcut o mare investiţie, însă rodul întârzie să se arate. El a cumpărat sămânţa, a plătit pentru prelucrarea pământului şi la sfârşit nu are niciun beneficiu.

Dumnezeu investeşte în fiecare om, însă de la cei mai mulţi nu are niciun câştig. Bătătoritul ascultă şi nu înţelege nimic, împietritul este şifonabil şi renunţă la orice din nemulţumire, materialistul este obsedat de lucrurile materiale şi roditorul produce rod. Doar un sfert din patru sferturi, doar un sfert pentru Dumnezeu…

6 thoughts on “Fuse, fuse si se duse. Veorica: te pup, PA-PA !

  1. Pingback: Apartheid
  2. Pingback: fuck boy
  3. Pingback: llucabet

Comments are closed.