”Sunt multi care ar vrea să plece, dar în momentul de faţă nu mai pot pentru că sunt prinşi de sistem, de contr0218acte. De exemplu, eu câştig undeva la 1.800 – 2.000 de lire, dar dau chiria 600 de lire, plus mâncare, plus abonament la transport, pe haine, mai rămân cu 100 sau 200 de lire. Trăieşti cu gândul că familia spune ” wow, eşti la Londra”, dar nu mulţi povestesc chestiile astea pentru a nu se face de râs în ţară”.
De aici se face selecţia pentru plecarea imigranţilor înapoi în ţările lor, pentru că dacă rămâi fără serviciu, rămâi pe stradă pentru că nu ai bani să îţi plăteşti chiria. Dacă nu ai bani să îţi plăteşti chiria, nu ai bani nici de mâncare. Atunci ajungi să rămâi pe stradă şi să furi. Dacă ai furat, te prinde Poliţia, te ţine o lună în arest şi te trimite acasă”. E un paradis plin de tenebre, si o stim toti din Anglia.
Cazul celor 20 de muncitori români care locuiau într-o casă cu trei dormitoare din Kingsbury, reflecta perfect visul britanic al romanilor. Aceștia plăteau în total 1.000 de lire sterline pe săptămână pentru a locui în niște condiții greu de suportat, potrivit Daily Mail.Când a fost întrebat de polițiști, proprietarul casei a spus că nu avea habar de ceea ce se întâmplă în locuință și a început să râdă când a văzut fotografiile pe care i le-au arătat oamenii legii.
Pentru cei 433.000+ de romani, care se afla la inceput de 2019 in Marea Britanie, viata nu este nici pe departe asa roz pe cat pare, si nici nu au crescatorii de caini cu covrigi in coada, in curtea caselor din caramida, cu accent britanic.
Este un inceput de an greu, cu multe incertitudini, cand vorbim de viata acestora. Sunt multe variante, multe stiri (multe le gasiti chiar pe site-ul nostru, si desi am parea ca vrem sa scoatem in evidenta povestea Brexitului, trunchiata, tot ce am facut a fost sa punem la indemana voastra aceleasi premise ce circula in mediul online – ne cerem scuze daca le-ati considerat repetitive, fabuloase ori oricum altfel,…noi suntem cu voi), insa inainte de toate, vorbim de oameni care au avut curajul de a isi lua viata in maini printre straini.
…si toate pentru ce? E simplu. Pentru o viata mai buna.O viata in care sa cauti o conditie mai buna, in care sa iti urmezi visele strangand din dinti, in care sa nu te gandesti la grijile zilei de maine.
Marea Britanie iti ofera asta. Te poti trezi noaptea, cu gandul ca ai visat cu 20 de secunde mai devreme ca iti doresti sa iti cumperi ceva, si trezindu-te poti face asta, fara sa te gandesti ca nu ai cu ce. Poti trai decent, si sa te bucuri de ziua de maine fara grija ca nu o sa ai bani de tigari. Nu vorbim de Romania, de unde multi au plecat cu 10 lire in buzunar, satui de tot, cu gandul ca atat e sansa pe care si-o permit…10 lire nimic mai mult, un bilet de avion si poate cu putin noroc cateva cunostinte/rude la care sa poti apela pana te pui pe picioare.Insa in spatele acestui „vis britanic”, care nu demult s-a numit „american”, „italian”, „spaniol” ori „neamt”, stau sacrificii supreme facute de romanul plecat in Anglia.
In primul rand incepi de jos de cele mai multe ori, iar stirile cu spalatoriile de masini, si angajatii romani… numai pe Google daca scrii, si-ti intoarce primele „n” rezultate. Si ai plecat un om „respectabil de acasa” in mintea ta si a celor din jur, si te uiti in metroul de dupa munca, in drum spre casa, la mainile tale care sunt incretite de apa, si pline de „namol sub unghii”, si iti spui…mai rezist putin. Si ajunge metroul in statie, noaptea, intr-o tara in care nimeni nu vorbeste limba ta si trebuie sa o iei usor spre casa. Mai ai 30 de minute de mers pe jos, sau cateva „doubledeckere” de schimbat, ca sa faci asta, si incepi sa iti pui intrebari.
Macar la noi in cultura romanesca, dupa o zi grea de munca in care iti vine sa iti „bagi,scoti, revolutionezi” (scuzati limbajul, dar hai macar aici sa vorbim/citim pe romaneste)…orice e in mintea ta, exista chestia aia ca „oricat de greu ar fii, ajungi acasa, la nevasta/barbat, copii, familie” si parca nu mai sunt toate asa de „naspa”.Insa cand dupa drumul ala de 30 de minute pe jos, ajungi in fata unei case, cu o „portita mica” ( de parca ar fii a Cleopatrei, care il astepta pe Ghita sa o poata sari. Haha- scuzati, umor romanesc si haz de necaz), si cand intrii inauntru, ii iei pe restul cu „hello”, pentru ca sunteti un 5 nationalitati, intr-o casa cu 3 camere, si o singura baie? Parca nu chiar cultul romanesc de care vorbeam mai sus.
Sa iti faci program de trezit sa te duci la baie, si sa nu te incurci unul pe altul… sau sa ai lucrurile in frigider pe caprarii, nu e o viata pentru oricine ( chiar daca ne auziti ” ca suntem bine la telefon”).Si ca sa o zicem pe romaneste, ( o sa ne argumentam urmatoarea fraza, cu ceva ce e deja simbol national, filmele romanesti, in care daca nu apare o injuratura, inseamna ca nu sunt facute bine ). Ajungi acasa dupa alea 30 de minute de care vorbeam mai devreme si te CACI pe tine, ca n-ai avut timp intre 2 rolls-uri si un MG ( pentru aia care o sa scrie negativ, va rugam, indrazniti google: DEX, cautare, CĂCÁRE,căcări,Defecare. – (urmat de un nume de limbă) vechi. căca.) , si baia e ocupata, ca-i un strain cu care imparti chiria aia pe care abia ti-o permiti.
E atunci e momentul, in care incep scenariile in capul tau… – in curtea din spate, la vecinul charles langa gard, sau… mai bine bag blugii la spalat...Si cu toate astea, te trezesti dimineata- in limba engleza desigur- :D, pui mana pe telefon si spui „Saru’ mana mama/tata”, ti-am/v-am pus 100 de lire, dar sa nu spui altei cunostinte, ca ei stiu ca am multi, si se fac usor, si mi-am luat casa aia de caramida, in care tot apar la fotografiile de profil de Facebook”.Despre taxe nu mai vorbim, billuri si alte nebunii, ca n-ar avea rost, ele exista. Si nu sunt ca in Romania, ieftine.Iar in incheiere, sa stiti: