Confesiunea românului, șofer de autobuz în Marea Britanie: „Dificultăți am întâlnit: din partea cui crezi? A românilor!”

Viața românilor care au ales să muncească în străinătate nu e deloc ușoară, dar au ales să suporte toate greutățile pentru o viață mai bună, pentru speranțele pe care le investesc în viitorul copiilor lor.

Gabriel este departe de familia sa, în Marea Britanie, în Londra. El vorbește extrem de așezat, punctual, despre lucruri bune, despre dificultăți, despre liniștea pe care a căpătat-o, aranjându-și cât de cât drumul pe un făgaș clar în viață.

citeste mai jos și: Cum e să fii român în Marea Britanie? „E greu, mânca-va-aş p…, nu e ca la televizor, să nu ne-ascundem după steag!”

Confesiunea românului, șofer de autobuz în Marea Britanie: „Dificultăți am întâlnit: din partea cui crezi? A românilor!”
Guvernul britanic lansează luni o aplicaţie mobilă cu ajutorul căreia cetăţenii europeni pot cere reşedinţă permanentă după ce Regatul Unit nu va mai fi stat membru al Uniunii Europene.

Am plecat din România la vârsta de 38 de ani, în octombrie 2015, după ce mi-am dat demisia de la CFR. Am considerat că din salariul pe care îl aveam nu puteam să finalizez creditul ipotecar pentru apartamentul în care locuiam eu și familia mea.

Dacă aș fi continuat să muncesc în România, ar fi trebuit să aștept 25 ani pentru achitarea acelui credit. Alegând varianta de a pleca, am reușit să-l achit după doi ani. Fantastic, nu?

Acum lucrez în centrul Londrei, ca șofer de autobuz la firma Abellio London. Acomodarea nu a fost ușoară, dar când ai un obiectiv, lupți până la capăt, indiferent cât este de greu.

La început, am locuit timp de o lună într-un Rest Stop, un fel de hotel din zona Elephant and Castle. La fiecare săptămână trebuia să schimb camera, deoarece așa funcționa sistemul din acel hotel.

Prima dată am stat într-o cameră de zece persoane, apoi într-una de șase, iar apoi într-una de patru persoane. A fost groaznic, fiindcă erau oameni cazați din toate țările sărace ale Europei.

Confesiunea românului, șofer de autobuz în Marea Britanie: „Dificultăți am întâlnit: din partea cui crezi? A românilor!”
Confesiunea românului, șofer de autobuz în Marea Britanie: „Dificultăți am întâlnit: din partea cui crezi? A românilor!”

După ce am reușit să strâng o sumă destul de mare pentru garanția bancară pe o lună, plus chiria pe o lună, am închiriat o casă împreună cu un coleg, unde locuiesc și acum.

Adaptatea a fost destul de dificilă, pentru că, aici, totul trebuie făcut invers (condusul pe partea dreaptă, modul în care te asiguri când treci strada). Ca și cum ai fi dreptaci și, dintr-odată, trebuie să faci totul cu stânga.

Dificultăți am întâlnit: din partea cui crezi? A românilor, dar mi-am dat seama foarte repede și am păstrat distanța („Neputinta naște invidie”).

Nu pot spune că traiul de aici este mai bun decât traiul din România, deoarece familia mea a rămas în țară și am inima tot timpul cuprinsă de dorul lor, dar eu sunt condamnat să REUȘESC… („Ai curaj, ai glorie”).

Confesiunea românului, șofer de autobuz în Marea Britanie: „Dificultăți am întâlnit: din partea cui crezi? A românilor!”
Cum e sa fii roman in Marea Britanie?

Referitor la relația dintre angajator și angajat, nu se compară cu ce întâlnim în România. Spun asta deoarece raportul muncă/salariu este perfect egal și, încă ceva, ești respectat pentru ceea ce faci. Prin urmare, ești motivat să lucrezi.

Nu contează dacă este zi de sărbătoare sau zi normală!

Nu regret alegerea de a pleca din România, cu toate că, în prima lună, îmi plângeam de milă și vorbeam singur. Dar a meritat și acea experiență: m-a făcut mai puternic.

Am de gând să mă întorc în țară pentru că acolo este locul meu. Acolo m-am născut, acolo am crescut, acolo am învățat tot ceea ce știu să fac, în ciuda situației din România, care este cu 100 de ani în urmă față de vestul Europei.

Viața mea trebuie să continue în țară, alături de familia mea și de tot ceea ce-mi este drag. Iubesc România și sper să se schimbe ceva în această țară, să dispară sistemul de fraudă, șpaga, relația de „pile”.

Numai așa, după părerea mea, sistemul va funcționa normal”, a spus Gabriel, pentru pressone.ro.

Cum e să fii român în Marea Britanie? „E greu, mânca-va-aş p…, nu e ca la televizor, să nu ne-ascundem după steag!”

Cum e sa fi român in Marea Britanie?

Pentru cei 433.000+ de romani, care se afla la inceput de 2019 in Marea Britanie, viata nu este nici pe departe asa roz pe cat pare, si nici nu au crescatorii de caini cu covrigi in coada, in curtea caselor din caramida, cu accent britanic.

Este un inceput de an greu, cu multe incertitudini, cand vorbim de viata acestora. Sunt multe variante, multe stiri (multe le gasiti chiar pe site-ul nostru, si desi am parea ca vrem sa scoatem in evidenta povestea Brexitului, trunchiata, tot ce am facut a fost sa punem la indemana voastra aceleasi premise ce circula in mediul online – ne cerem scuze daca le-ati considerat repetitive, fabuloase ori oricum altfel,…noi suntem cu voi), insa inainte de toate, vorbim de oameni care au avut curajul de a isi lua viata in maini printre straini.

…si toate pentru ce? E simplu. Pentru o viata mai buna.O viata in care sa cauti o conditie mai buna, in care sa iti urmezi visele strangand din dinti, in care sa nu te gandesti la grijile zilei de maine.

Marea Britanie iti ofera asta. Te poti trezi noaptea, cu gandul ca ai visat cu 20 de secunde mai devreme ca iti doresti sa iti cumperi ceva, si trezindu-te poti face asta, fara sa te gandesti ca nu ai cu ce. Poti trai decent, si sa te bucuri de ziua de maine fara grija ca nu o sa ai bani de tigari.

Nu vorbim de Romania, de unde multi au plecat cu 10 lire in buzunar, satui de tot, cu gandul ca atat e sansa pe care si-o permit…10 lire nimic mai mult, un bilet de avion si poate cu putin noroc cateva cunostinte/rude la care sa poti apela pana te pui pe picioare.Insa in spatele acestui „vis britanic”, care nu demult s-a numit „american”, „italian”, „spaniol” ori „neamt”, stau sacrificii supreme facute de romanul plecat in Anglia.

In primul rand incepi de jos de cele mai multe ori, iar stirile cu spalatoriile de masini, si angajatii romani… numai pe Google daca scrii, si-ti intoarce primele „n” rezultate. Si ai plecat un om „respectabil de acasa” in mintea ta si a celor din jur, si te uiti in metroul de dupa munca, in drum spre casa, la mainile tale care sunt incretite de apa, si pline de „namol sub unghii”, si iti spui…mai rezist putin.

Si ajunge metroul in statie, noaptea, intr-o tara in care nimeni nu vorbeste limba ta si trebuie sa o iei usor spre casa. Mai ai 30 de minute de mers pe jos, sau cateva „doubledeckere” de schimbat, ca sa faci asta, si incepi sa iti pui intrebari.

Macar la noi in cultura romanesca, dupa o zi grea de munca in care iti vine sa iti „bagi,scoti, revolutionezi” (scuzati limbajul, dar hai macar aici sa vorbim/citim pe romaneste)…orice e in mintea ta, exista chestia aia ca „oricat de greu ar fii, ajungi acasa, la nevasta/barbat, copii, familie” si parca nu mai sunt toate asa de „naspa”.

Insa cand dupa drumul ala de 30 de minute pe jos, ajungi in fata unei case, cu o „portita mica” ( de parca ar fii a Cleopatrei, care il astepta pe Ghita sa o poata sari 😀 Haha- scuzati, umor romanesc si haz de necaz), si cand intrii inauntru, ii iei pe restul cu „hello”, pentru ca sunteti un 5 nationalitati, intr-o casa cu 3 camere, si o singura baie? Parca nu chiar cultul romanesc de care vorbeam mai sus.

Sa iti faci program de trezit sa te duci la baie, si sa nu te incurci unul pe altul… sau sa ai lucrurile in frigider pe caprarii, nu e o viata pentru oricine ( chiar daca ne auziti ” ca suntem bine la telefon”).Si ca sa o zicem pe romaneste, ( o sa ne argumentam urmatoarea fraza, cu ceva ce e deja simbol national, filmele romanesti, in care daca nu apare o injuratura, inseamna ca nu sunt facute bine :D).

Ajungi acasa dupa alea 30 de minute de care vorbeam mai devreme si te CACI pe tine, ca n-ai avut timp intre 2 rolls-uri si un MG ( pentru aia care o sa scrie negativ, va rugam, indrazniti google: DEX, cautare, CĂCÁRE,căcări,Defecare. – (urmat de un nume de limbă) vechi. căca.) , si baia e ocupata, ca-i un strain cu care imparti chiria aia pe care abia ti-o permiti.

E atunci e momentul, in care incep scenariile in capul tau… – in curtea din spate, la vecinul charles langa gard, sau… mai bine bag blugii la spalat…

Si cu toate astea, te trezesti dimineata- in limba engleza desigur- :D, pui mana pe telefon si spui „Saru’ mana mama/tata”, ti-am/v-am pus 100 de lire, dar sa nu spui altei cunostinte, ca ei stiu ca am multi, si se fac usor, si mi-am luat casa aia de caramida, in care tot apar la fotografiile de profil de Facebook”.Despre taxe nu mai vorbim, billuri si alte nebunii, ca n-ar avea rost, ele exista. Si nu sunt ca in Romania, ieftine.Iar in incheiere, sa stiti:

„Am plecat de acasa in mirajul unei vieti mai bune. O duc decent, dar aici, printre straini. Nu am bani pusi deoparte, desi asa visam acum 20 de secunde cand m-am trezit, si am book-uit UK, pe Stanford Airport