Blocul de 7.600 de tone, 17 metri înălțime și 12 lățime, este tăiat pe rost.

Blocul a fost mutat fără ca locatarii să fie mutaţi, cu excepţia celor de la parter. Mai mult, locatarii au beneficiat pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, asigurându-se conectarea la reţelele edilitare prin racorduri elastice.

Printre premierele realizate în timpul regimului comunist s-a numărat şi mutarea pe roţi a primului bloc cu tot cu locatari în el.

Ceaușescu a tăiat în două un bloc de 7.000 de tone, l-a mutat 70 de metri, 5 ore și 40 de minute.

Se întâmpla în 27 mai 1983. Tocmai se încheiaseră lucrările de sistematizare şi modernizare a şoselei Ştefan cel Mare, ce au durat între anii 1978-1982, şi au vizat lărgirea străzii la patru benzi de circulaţie pe sens, dintre care una pentru tramvaie, şi întregul front de locuinţe de la şosea. Au rămas, însă, trei blocuri cuprinse între străzile Tunari şi Aurel Vlaicu, care ieşeau din alinierea generală cu o distanţă variind între 8 şi 14 m, ceea ce făcea ca întreaga circulaţie rutieră şi pietonală să fie mult îngreunată.

După o analiză amănunţită ce a luat în calcul inclusiv demolarea celor trei blocuri, s-a decis în final translaţia clădirilor pe distanţe variind între 8 şi 14 m.

Translaţia blocurilor s-a dovedit a fi şi cea mai ieftină soluţie, deoarece aceasta reprezenta între 28 şi 32% din valoarea de demolare şi refacere a unor construcţii asemănătoare, durata lucrărilor de translaţie de 4-5 luni fiind mult inferioară celei de refacere a unui bloc nou (cca. 8-9 luni), rezultând şi importante economii de materiale, după cum a povesit în cartea ”Translaţia construcţiilor”, Eugeniu Iordăchescu, supranumit şi ”inginerul care a mutat biserici”.

În acest context, la data de 27 mai 1983 are loc prima translaţie a unei clădiri de şapte nivele din ţară: un bloc situat pe str. Aurel Vlaicu nr. 166, de 3.100 t, construit în 1938. Blocul a fost mutat 14,40 metri, iar distanţa a fost străbătută în 7 ore şi 37 de minute. Lucrările de pregătire au început în februarie 1983, rezemarea pe fundaţia definitivă a fost realizată în iunie 1983.

Blocul a fost mutat fără ca locatarii să fie mutaţi, cu excepţia celor de la parter. Mai mult, locatarii au beneficiat pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, asigurându-se conectarea la reţelele edilitare prin racorduri elastice.

Ulterior au mai fost mutate şi celelalte două blocuri, unul cu 7 nivele, de 4.000 t, şi celălalt cu 5 nivele, 2.400 t.

Pe 27 mai 1987, la ora 8.35, pornea la drum unul dintre cele mai grandioase proiecte românești din toate timpurile: tăierea și mutarea unui bloc, cu tot cu oameni în el, așezat perpendicular pe Bulevardul Transilvaniei. Ceaușescu a crezut că specialiștii vor să facă loc priveliștii Caterdalei Neamului, dar, până la urmă, a dat OK-ul. Povestea e cunoscută. Ceea ce nu s-a văzut până acum sunt aceste imagini în premieră.

E ora 8.35 fix, 27 mai 1987, când blocul A2, „parcat” pe bulevardul pleacă la drum, într-o călătorie de 5 ore și 40 de minute. 7.600 de tone aveau să fie tăiate în două iar o parte dintre ele mutate mai bine de 70 de metri grație unor minți luminate, inginerii români. Povestea este cunoscută, în mare parte. Ceea ce nu s-a difuzat până acum sunt aceste imagini ce arată, pas cu pas, cum s-a făcut mutarea.

Blocul A2 e poziționat prost, perpendicular pe cel mai mare bulevard al orașului. Inițial, se decide demolarea sa și mutarea celor 80 de familii. Dar inginerul Eugen Iordăchescu, de la Institutul ”Proiect” București, a beautiful mind, vine cu ideea translației clădirii, o operație grație căreia, în decurs de numai câțiva ani, va salva 29 de edificii importante, dintre care 13 biserici sau mânăstiri. Se fac calcule, se ajunge la concluzia că este mai ieftin să muți decât să demolezi.

Înainte de începerea propriu-zisă a acțiunii, trebuie luat OK-ul chiar de la Nicolae Ceaușescu. În primă instanță, nu-l dă? ”Ce, bă, vreți să deschideți, nu, să se vadă Caterdala Reîntregirii, aia cu Regii?”, urlă el. I se explică ce și cum, pricepe. Dă avizul. Blocul de 7.600 de tone, 17 metri înălțime și 12 lățime, este tăiat pe rost.Cum privim imaginea de deasupra, o jumătate rămâne ”ascunsă” în spatele blocului din stânga, cealaltă jumătate pleacă la drum, spre partea dreaptă, pentru a elibera bulevardul.

Imaginea ”luată” din partea opusă. În dreapta se observă cum două dintre scări, o parte a blocului, a rămas în dreapta, celelalte două scări, cealaltă parte, s-a mutat în stânga. Pe fundal se distinge turla Catedralei Reîntregirii Neamului, unul dintre locurile cele mai încărcate din istoria neamului nostru. Cunoscută drept ”Catedrala Încoronării de la Alba Iulia”, biserica fusese martora ungerii Regelui Ferdinand și a Reginei Maria drept ”Întregitori”, suverani ai României Mari, pe 15 octombrie 1922.

Fiecare corp al construcției a fost susținut de un așa numit ”cadru-purtător”, o platformă de beton, ridicat cu ajutorul unor prese.

După aproape șase ore, blocul ”rupt” în două este mutat. ”Zeci de locatari au ieșit la balcoane, consumând o cafea sau o bere”, scriu ziarele vremii, destul de zgârcite în a relata momentul. Așa și era! Cu excepția celor de la parter, ceilalți locuitori au rămas în apartamentele lor, conectate la rețeaua de canalizare ori electrificare.

Opera-i gata! La o privire atentă, totul este aliniat perfect, fostul Bloc A2 nu mai deranjează deloc. Cândva lipite, părțile sale componente au fost despărțite la 55,75 metri, spațiu suficient pentru esplanada Bulevardului Transilvania. Pe fundal, contrar voinței lui Ceaușescu, se vede Catedrala Reîntregirii. Planul lui Iordăchescu reușise. De fapt, ambele planuri…