Milioane de români luau în fiecare dimineaţă, în perioada comunismului, calea spre marile uzine, întreprinderi, combinate şi fabrici din toată ţara. Erau vremurile în care economia României duduia. Erau vremurile în care ne lăudam cu exporturi masive. Cine este vinovat de prăbuşirea economiei României din Era Ceauşescu?
UTA Arad şi Tricolorul Roşu – distruse după era Ceauşescu Municipiul cât şi judeţul Arad a rămas în ultimii ani fără fabricile în care existau zeci de mii de locuri de muncă. Acum, în unele locuri se află doar o imagine şocantă. Este cazul fabricii UTA, a cărei dezmembrare masivă a început în 2004. A urmat apoi IMAR-ul, compania care a furnizat mobilă Curţii Imperiale Austro-Ungare şi a Curţii Regale Române, iar în perioada 1985-1990 a fost principalul furnizor pentru Casa Republicii.
Faimoasa fabrică Republica din Bucureşti care, după o privatizare care a dat greş şi după mai multe lupte sindicale, nu a mai rămas decât numele. După 1990 compania încă funcţia, având contracte comerciale cu 25 de ţări. Uşor-uşor comenzile au scăzut, în lipsa investiţiilor tehnologia s-a învechit, iar fabrica a intrat în decădere.
Ce s-a ales din „Grânarul Europei” Zeci de fabrici din Teleorman s-au închis sau şi-au restrâns treptat activitatea după Revoluţia din decembrie 1989. Dacă în anii 80 judeţul Teleorman era considerat ”Grânarul României” şi o adevărată forţă economică, în prezent, odată cu închiderea ”motoarelor economice” ale judeţului şi implicit cu pierderea a zeci sau sute de mii de locuri de muncă, Teleormanul ocupă primele locuri în ceea ce priveşte sărăcia şi şomajul.
Platforma Timpuri Noi, bună pentru teren: O altă fabrică-mândrie comunistă este Timpuri Noi, renumită în domeniu construcţiilor de maşini şi de utilaje. În 2000, fabrica îşi închidea porţile. Producţia a fost mutată uşor, în afara Capitalei, spre zona Jilava. A rămas însă terenul, nu mai puţin de 5,4 hectare, evaluat în perioada de dinainte de criză la aproape 90 de milioane de euro.
Hidromecanica şi Tractorul Braşov au fost rase de pe faţa pământului Uzina Tractorul a fost cea mai mare din Braşov, după Steagu Roşu, actual Roman SA. Uzina a luat fiinţă în 1925 şi a fost iniţial fabrică de avioane numită IAR Braşov. În 1946 ruşii au confiscat utilajele ca despăgubiri de război, iar uzina a fost orientată spre fabricarea de Tractoare. În anul 1990, uzina Tractorul avea 23.000 de angajaţi, iar după 1990, a intrat într-un lent proces de privatizare. Uzina Tractorul a fost închisă în 2007, după ce a intrat în lichidare judiciară. Mai avea doar 1.900 de angajaţi. Flavus Investiţii a câştigat licitaţia pentru preluarea platformei industriale, care se întinde pe 120 de hectare şi valorează 77 de milioane de euro.
Cum s-a prăbuşit toată industria Sibiului – fabrica de cântare Balanţa. Balanţa, singura fabrică din ţară care producea cântare, a dispărut.
O altă fabrică din Sibiu care s-aprăbuşit a fost 13 Decembrie, de marochinărie, exporta de 14 milioane de dolari pe an, Flaro, care făceau stilouri, pixuri, componente pentru industrie, Mondexul era şi atunci printre cele mai renumite fabrici de ciorapi, Drapelul Roşu – tricotajele, Retezatul care făceau tot felul de piese, tot componente pentru industrie, Libertatea, cu cea mai bună stofă, Steaua Roşie care împreună cu Libertatea produceau stofă de cea mai bună calitate în Europa aproape, renumite, Steaua Roşie lucra pentru Germania. Totul despre distrugerea industriei Sibiului, unul dintre cele mai industrializate oraşe ale României, în perioada comunismului.
Prăbuşirea fabricii Confecţia Râmnicu Vâlcea. Una dintre cele mai dureroase răni din economia judeţului Buzău, apărută după Revoluţie, este resimţită şi acum de locuitorii municipiului Râmnicu Sărat. Aproape 2000 de angajaţi ai fabricii Confecţia Râmnicu Sărat, majoritatea femei, au rămas fără locuri de muncă după anii ‘90, iar la scurt timp după preluarea de către omul de afaceri vrâncean Sorina Plăcintă, societatea a fost rasă complet de pe faţa pământului. Societatea de confecţii din Râmnicu Sărat avea în 1989 un număr de 2.300 de angajaţi, care lucrau neîncetat pentru onorarea valurilor de comenzi. Se lucra mai ales pentru Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne, dar şi pentru export.
A urmat apoi fabrica de tricotaje Sabina &Co, fosta Tricoul Roşu, situată într-o locaţie de cinci stele din punct de vedere imobiliar. Toate acestea sunt doar amintiri ale oraşului noastru. Dacă în locul unora s-au înălţat mall-uri sau alte clădiri sunt zone în care imaginea unde odată a fost o fabrică este dezolantă. Exemplu avem IMAR-ul şi Tricoului Roşu. În aceste fabricii mii de oameni au muncit, poate şi o viaţă întreagă. Mulţi îşi amintesc despre despre fabrica F.I.T.A. (Fabrica de Împletituri şi Tricotaje Arad ). Inaugurată în 1918, naţionalizată, devenită din 1950 Fabrica de Tricotaje „Tricoul Roşu”, a dispărut de pe strada Peneş Curcanul.
IPO era cel mai mare angajator din judeţul Tulcea în perioada comunistă Înainte de Revoluţie, avea zeci de nave de pescuit oceanic, 12 nave de transport „Polar“, două tancuri petroliere şi mai bine de 10.000 de angajaţi. Foarte mulţi tulceni au lucrat ani de zile la IPO şi au privit cum, sub ochii lor, Întreprinderea de Pescuit Oceanic dispare din peisajul economic tulcean. La câţiva ani de la Revoluţie, majoritatea vapoarelor au fost casate şi duse la fier vechi.
Neamţ: ce s-a întâmplat cu Întreprinderea Mecanică Roman. La câţiva ani după revoluţie fabricile din judeţul Neamţ au fost numite neprofitabile de către statul roman. Din acest considerent a urmat privatizarea, apoi divizarea şi lichidarea lor. Întreprinderea Mecanică Roman (fostul Arsenal) a fost una dintre cele mai profitabile întreprinderi din Neamţ, construită în anul 1916 în oraşul Roman.
Fiind un obiectiv strategic al oraşului, întreprinderea a fost afectată grav de bombardamentele din iunie 1944 şi tot personalul a fost evacuat. După terminarea războiului întreprinderea a revenit în oraş. Din totalul de 3536 de romaşcani angajaţi în industrie, 2800 aparţineau Întreprinderii Mecanice Roman şi Fabricii de Zahăr “Ilie Pintilie” (actuala Danubiana). Revenită la Roman cu profilul schimbat (până în 1944 funcţionase ca întreprindere militarizată, bazată pe producţia şi repararea armamentului), fabrica s-a reintegrat rapid în viaţa economică.
Oradea: veche de 300 de ani, Fabrica de Bere Seleus s-a transformat în mall. În anul 1717, în apropierea cetăţii din Oradea se producea, sub patronajul comunităţii oraşului şi a Capitlului romano-catolic celebrul lichid blond-brun, mai exact bere. La aproape 300 de ani distanţă, pe locul fabricii de bere din Oradea se află primul mall din Oradea, este vorba despre Lotus Center. Pe la 1727, pe malul stâng al pârâului Peţa, în Seleuş, exista o a doua fierbătorie de bere orădeană denumită Braxa Dominalis care producea bere blondă şi neagră.
Pe acest loc sau în vecinatatea lui va apărea mai târziu o fabrică de bere. În anul 1896 are loc reorganizarea fabricii aceasta căpătând denumirea de Fabrica de Bere, cu aburi, Oradea-Seleus “Lowy Ignaz” şi scoţând pe piaţă, timp de patru ani, bere Szent Laszlo (Sfantul Ladislau) şi Marcziusi (Bere de Martie).
Combinatul siderurgic de pe malul Borcei, o ruină Inaugurat în 1979 după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari, combinatul siderurgic, a ajuns, azi, o ruină. Fiare contorsionate într-un peisaj dezolant. Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost cotat, în anii 80, ca unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei în care se producea şină de cale ferată.
Imediat, după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi. În prezent aici funcţionează o oţelărie electrică şi un laminor. Combinatul din Polonia, construit în acelaşi timp cu cel de la Călăraşi, produce oţel şi astăzi. Platforma siderurgică de pe malul Borcei producea, înainte de anii 90, 200.000 de tone de oţel pe an şi avea 6.000 de angajaţi.