Românii care s-au stabilit în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord vor avea de îndeplinit o obligație pentru a putea munci în continuare în această ţară şi pentru a beneficia de asistenţa socială, după Brexit.
Mai exact, românii și toți cei aproape 3,5 milioane de cetăţeni ai altor state din Uniunea Europeană aflați în Regatul Unit vor trebui să solicite statutul de rezident permanent.
Guvernul britanic lansează luni o aplicaţie mobilă cu ajutorul căreia cetăţenii europeni pot cere reşedinţă permanentă după ce Regatul Unit nu va mai fi stat membru al Uniunii Europene.
Utilizatorii acestei aplicații trebuie să îşi fotografieze paşapoartele biometrice şi faţa pentru a-şi confirma identitatea.
Apoi, aceștia sunt direcţionaţi spre un website unde îşi pot înregistra adresa şi îşi pot da acordul pentru verificarea situaţiei fiscale, pentru confirmarea adresei.
Românii și ceilalți cetățeni europeni care vor să rămână în Regatul Unit trebuie să îşi declare cazierul judiciar. Condamnările pentru infracţiuni grave pot duce la respingerea cererilor de reşedinţă.
Aplicaţia nu funcţionează încă şi pe iPhone, dar sunt în curs negocieri cu Apple pentru a permite şi accesul utilizatorilor acestor telefoane mobile.
Procedura costă 65 de lire sterline(aproximativ 74 de euro), adică preţul unui paşaport, dar pentru cei care au deja statutul de rezident permanent, aceasta este gratuită.
Din 30 martie, cererile vor putea fi trimise şi prin poştă sau depuse la administraţiile locale.
În cazul în care se va ajunge la un acord între Londra şi Bruxelles privind Brexit-ul, cetăţenii europeni stabiliţi în Regatul Unit înainte de sfârşitul lui 2020 vor putea cere drept de şedere permanent.
Termenul-limită pentru depunerea cererilor ar urma să fie 30 iunie 2021. În lipsa unu acord, termenul-limită pentru cereri va fi 31 decembrie 2020.