Desi subiectul imparte lumea in 2 tabere, pro si contra, articolul prezinta o poveste cu Mircea Vulcanescu din perioada temnitei. Lasam la latitudinea fiecaruia, intelegerea istoriei.
Închis la Aiud, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavând paturi sau scaune pe care să șadă.
Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viața.
Traian Popescu scrie că, pe când se afla la Jilava, Mircea Vulcănescu a văzut că un deținut grav bolnav ajunsese la capătul puterilor. În temnița de la Jilava, deținuții politici trebuiau să doarmă iarna pe beton umed. Ca să îl salveze pe tânărul deținut, numit Lăzărescu, Mircea Vulcănescu s-a culcat el însuși pe betonul umed, apoi l-a culcat pe Lăzărescu peste el, ca să îi țină de cald.
Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după câteva ore. Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viața.
Filosoful s-a stins din viata insa pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani și a lăsat un îndemn: „Să nu ne răzbunați!”.
In ianuarie 1941, după ce a înăbușit rebeliunea legionară, Ion Antonescu i-a cerut lui Vulcănescu să intre în Guvern, ca subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor, post pe care l-a deținut până în 23 august 1944, când Regele Mihai I a pus capăt dictaturii lui Ion Antonescu. Mircea Vulcănescu a fost arestat în 1946 și condamnat la opt ani de închisoare, pentru că ar fi aservit România intereselor economice ale Germaniei.
Unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944).
Mircea Eliade spunea despre Vulcanescu:
„Nu ştiai ce să admiri mai întâi: nestăvilita lui curiozitate, cultura lui vastă, solidă, bine articulată, sau inteligenţa lui, generozitatea, umorul sau spontaneitatea cu care-şi trăia credinţa şi iscusinţa cu care şi-o tălmăcea. Nu cred c-am întâlnit alt om înzestrat cu atâtea daruri. Şi nici altul care să-l întreacă în modestie.”
Mircea Vulcănescu, „un om cu caracter de diamant”
Era un bărbat înalt, frumos, demn, impozant, plin de prestigiu şi cu o remarcabilă personalitate. A fost asistentul lui Nae Ionescu, filozoful ortodox român care a creat şcoală. A fost el însuşi un profund gânditor care nu a reuşit să scrie tot ce cugetase din pricina temniţei şi a morţii premature.