Daca ar fi sa folosim o sintagma, „Londra e micul Bucuresti”, aluzie la „Bucuresti micul Paris”. Cam asta e Londra zilelor noastre.
Otopeni, Romania
Ajung carand dupa mine un bagaj, in care am indesat o groaza de haine ponosit, si o gramada de lucruri de care sigur nu o sa am nevoie. Cobor din taxi, ajung la terminalul plecari, si dau fata in fata cu tabela.
Destinatii: Heathrow, Gatwick, Luton sau Stansted
Loc de munca: Spalatorie – incepe distractia!
Locuinta: 1 camera, 2 bulgari, si-un polonez!
In primul rand incepi de jos de cele mai multe ori, iar stirile cu spalatoriile de masini, si angajatii romani… numai pe Google daca scrii, si-ti intoarce primele „n” rezultate. Si ai plecat un om „respectabil de acasa” in mintea ta si a celor din jur, si te uiti in metroul de dupa munca, in drum spre casa, la mainile tale care sunt incretite de apa, si pline de „namol sub unghii”, si iti spui…mai rezist putin.
„Am plecat de acasa in mirajul unei vieti mai bune. O duc decent, dar aici, printre straini. Nu am bani pusi deoparte, desi asa visam acum 20 de secunde cand m-am trezit, si am book-uit UK, pe Stanford Airport
Marea Britanie iti ofera asta. Te poti trezi noaptea, cu gandul ca ai visat cu 20 de secunde mai devreme ca iti doresti sa iti cumperi ceva, si trezindu-te poti face asta, fara sa te gandesti ca nu ai cu ce. Poti trai decent, si sa te bucuri de ziua de maine fara grija ca nu o sa ai bani de tigari.
Nu vorbim de Romania, de unde multi au plecat cu 10 lire in buzunar, satui de tot, cu gandul ca atat e sansa pe care si-o permit…10 lire nimic mai mult, un bilet de avion si poate cu putin noroc cateva cunostinte/rude la care sa poti apela pana te pui pe picioare.Insa in spatele acestui „vis britanic”, care nu demult s-a numit „american”, „italian”, „spaniol” ori „neamt”, stau sacrificii supreme facute de romanul plecat in Anglia.
Dupa o zi de munca la spalatoria de mai sus, ajungi ajungi in fata unei case, cu o „portita mica” ( de parca ar fii a Cleopatrei, care il astepta pe Ghita sa o poata sari. Haha- scuzati, umor romanesc si haz de necaz), si cand intrii inauntru, ii iei pe restul cu „hello”, pentru ca sunteti un 5 nationalitati, intr-o casa cu 3 camere, si o singura baie? Parca nu chiar cultul romanesc de care vorbeam mai sus.
”Chiria pe o cameră de 3/4 este 600 de lire. Sunt zece oameni la o toaletă şi zece oameni la bucătărie. Nici acasă, nu povestesc mulţi. Sunt dedesubturi pe care nimeni nu le zice pentru că nu vor să spună cum trăiesc la Londra.
”Sunt multi care ar vrea să plece, dar în momentul de faţă nu mai pot pentru că sunt prinşi de sistem, de contracte. De exemplu, eu câştig undeva la 1.800 – 2.000 de lire, dar dau chiria 600 de lire, plus mâncare, plus abonament la transport, pe haine, mai rămân cu 100 sau 200 de lire. Trăieşti cu gândul că familia spune ” wow, eşti la Londra”, dar nu mulţi povestesc chestiile astea pentru a nu se face de râs în ţară”.
”Un european nu are ce să facă la Londra în afară de a munci şi a face 2-3 poze la roată sau la Big Ben cu care se mândrească apoi că sunt la Londra. Nu mulţi vor să vorbească despre viaţa adevarată de la Londra. Ştiţi de ce?
Când spuneai Anglia, spuneai că e un nivel superior, dar dacă vii aici să locuieşti şi vezi câteva dedesubturi nu mai ai aceeaşi părere. Să vezi în fiecare zi femei moarte de bete pe stradă, să vezi drogate în faţa ta, să-i vezi morţi de beţi în staţiile de autobuz. Nu e ţara care îţi oferă maxima siguranţă”.