Cartea de identitate nu va fi suficientă pentru a putea intra în Regatul Unit, iar conservatorii sunt gata să înăsprească intrările din UE.
Controale pentru romani inainte de a intra în Regatul Unit, cu viză electronică şi paşaport obligatoriu, dar şi controale odată rămas
Boris Johnson face pe durul, cu cateva zile care au mai rămas până la alegerile britanice din 12 decembrie, jucând pe cartea unei înăspriri a imigraţiei, amânată până în 2021 cetăţenilor UE şi a maselor de turişti. Hotărât să crească sondajele care sunt favorabile Partidului său Conservator, dar cu oarecare oscilaţii spre Laburiştii lui Jeremy Corbyn, vrea să-ş garanteze o majoritate absolută în viitoarea Cameră a Comunelor, dar şi să pistoneze pe temele de securitate. Un refren pe care n-a ezitat să-l fredoneze a fost cel privind terorismul, profitând de unda emotivă care a cuprins londonezii şi nu numai după atacul sângeros de pe London Bridge.
BJO are un program care prevede, dacă laburiştii vor avea succes la urne, introducerea unui sistem riguros de control la frontierele Regatului numit Eta (Electronic Travel Authorisation) care este în vigoare în SUA, începând cu perioada de tranziţie post Brexit, până pe 31 decembrie 2020.
În substanţă, călătorii fără viză permanentă (settled status) vor trebui să-şi comunice online datele personale. Obiectivul declarat al guvernului e acela de a împiedica intrările frauduloase prin intermediul documentelor UE. Dar e vorba şi de o selecţie a celor care vor să intre, a calităţilor lor (talente, aptitudini, compabilităţi cu exigenţele sau priorităţile Regatului).
Europenii cu trecut pătat vor fi expediaţi în ţara lor
În consecinţă, cartea de identitate, utilizabilă astăzi pentru a călători de pe continent către Londra şi restul Marii Britanii, nu va fi suficientă fiindcă va fi nevoie şi de paşaport. Europenii al căror trecut e pătat de condamnări de o anumită gravitate (neprecizată), pot fi expediaţi înapoi de unde au venit, în orice moment. Va fi, de asemenea, socotit numărul de intrări şi ieşiri în/din Regat.
„Din cauza legilor UE, intră în ţara noastră droguri şi arme din Europa, făcând să crească riscul violenţelor şi a toxicodependenţei. După Brexit, graniţele noastre vor fi mult mai sigure”, a dat sentinţa ministrul de Interne al lui Johnson. Cuvinte propagandistice ale ministrei Diana Abbot, notează Huffingtonpost.
Veste nu tocmai buna, cu cateva zile inainte de Brexit pentru romanii din regat. Britanicii opresc libera circulatie, iar intrarea in regat se va face numai pe baza de punctaj. Ce inseamna asta?
Vezi mai jos conditiile acumularii punctelor.
Marea Britanie va opri libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii Europene după Brexit şi va introduce un sistem de imigraţie pe bază de puncte, confom unui plan elaborat de ministrul de Interne, Priti Patel, afirmă surse citate de agenţia Reuters, citat de MEDIAFAX.
„În calitate de secretar de Interne în acest moment definitoriu din istoria țării noastre, am o responsabilitate deosebită când vine vorba de a prelua controlul.”
„Trebuie să punem capăt liberei circulații a oamenilor o dată pentru totdeauna.”
Priti Patel va anunţa că, în contextul Brexit, are misiunea de a „opri libera circulaţie a persoanelor” si implicti a cetatenilor romani, care sunt cea de-a 2 a cea mai mare comunitate din regat, şi de a „introduce un sistem de imigraţie pe bază de puncte asemănător cu modelul australian”, „un sistem care să funcţioneze în interesul Marii Britanii”, prin atragerea „celor mai inteligenţi”, a „oamenilor de ştiinţă”, a „academicienilor”, au declarat sursele citate.
Oficialii britanici au misiunea de a „opri libera circulaţie a persoanelor” si implicti a cetatenilor romani, care sunt cea de-a 2 a cea mai mare comunitate din regat, şi de a „introduce un sistem de imigraţie pe bază de puncte asemănător cu modelul australian”.
Sistemul australian de imigrație a fost conceput pentru a permite admiterea imigranților pe care guvernul îi consideră capabili să contribuie la economie și care vor completa deficiențele de competențe.
Pe ce se bazeaza sistemul de puncte, si ce elemente stau la baza scoringului
Vizele pentru lucrători calificați sunt disponibile pentru oameni dacă obțin suficiente puncte într-un număr de categorii, 60 fiind „numărul magic”.
Una dintre categoriile cheie este vârsta, toți candidații trebuie să fie sub 50 de ani.Solicitanții mai tineri primesc automat 30 de puncte, în timp ce cei care se apropie de 50 de ani primesc zero, ceea ce face mult mai greu să fie acceptați.
O altă categorie cheie este capacitatea de a citi și scrie în limba engleză la un nivel satisfăcător. Multe puncte sunt acordate persoanelor care sunt „deosebit de competente”, și chiar mai mult celor considerați „superiori”.
Apoi există calificări și istoric de angajare într-o meserie calificată. De aici oamenii trebuie să obțină majoritatea punctelor lor.
De exemplu, cinci ani de muncă calificată în afara Australiei valorează 10 puncte, iar o calificare de doctorat, maximum de nivel educațional, primește 20 de puncte.
Experții de la Migration Watch au avertizat că există puține dovezi că schema australiană a redus imigrația sau îngrijorarea publică asupra nivelului imigrației.„Marea Britanie a avut un sistem bazat pe puncte aproape zece ani și nu a funcționat.”
Imigraţia a fost unul dintre principalele motive pentru care majoritatea britanicilor a votat anul trecut să iasă din Uniunea Europeană, iar premierul Theresa May a promis că va impune restricţii, scrie Bloomberg.
Acest sentiment nu este împărtăşit, însă, de toată lumea. Premierul scoţian Nicola Sturgeon pledează pentru rămânerea Marii Britanii în Zona Economică Europeană, care asigură libera circulaţie a persoanelor.
La rândul său, primarul Londrei, Sadiq Khan, a spus că vrea o politică a imigraţiei adaptată pentru capitală, pentru a evita lipsa forţei de muncă specializate în unele domenii.
One thought on “Marea Britanie reintroduce VIZELE pentru romanii din regat, fara statut! In plus, fiecare roman va intra pe baza de SCORING, calculat individual.”
Comments are closed.