Misterul Romaniei: Apa tămăduitoare de la Izvorul Îngerului, supranumita Fântâna Leacului.

Undeva în judeţul Sălaj, la poalele munţilor Meseş se află un loc parcă uitat de lume. În ciuda peisajelor care ar încânta ochii turiştilor, lipsa unei infrastructuri bine puse la punct îi ţine pe aceştia departe de aceste locuri.

În comuna sălăjeană Horoatu Crasnei, aflată în Depresiunea Şimleului, la obârşia râului Crasna, se află un izvor care ţâşneşte din pământ, ca prin minune, doar înainte de sărbătoarea Rusaliilor. Nimeni nu îşi poate explica fenomenul, aşa că locul a ajuns să fie considerat unul binecuvântat de Dumnezeu, mai ales că aici s-a aflat, în urmă cu sute de ani, o mănăstire.

Fântâna Leacului sau Izvorul Îngerului este un loc bine cunoscut de credincioşi, aceştia luându-l cu asalt în fiecare an pentru a asista la izvorârea apei despre care se spune că ar avea proprietăţi tămăduitoare. Locul este considerat sfânt şi mulţi au fost cei care, bolnavi fiind, spun că şi-au găsit leacul în apa Izvorului Îngerului, care iese la suprafaţă doar înainte de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor şi dispare după câteva săptămâni ca şi cum n-ar fi fost.

Scepticii spun că fenomenul de la Fântâna Leacului, care aparţine de satul Stârciu, este doar o consecinţă a topirii zăpezilor şi a ploilor de abundente de primăvară, apa acumulându-se în subteran şi ieşind apoi la suprafaţă. Cu toate acestea, cei cu credinţă nu încetează să vină an de an pentru a lua cu ei apa binecuvântată de La Poiană.

În urmă cu câţiva ani, proprietarul terenului pe care se află izvorul minunat a ridicat în zonă şi o bisericuţă din lemn, care poartă hramul “Înălţarea Domnului”, iar astfel credincioşii pot asista acum şi la slujbe în acest loc pe care prea puţini îl cunosc.

Un alt asemenea loc in Romania se afla in Satul Bobaia, comuna Boşorod.

E ziua-n amiaza mare, iar pe uliţe nici ţipenie de om. E cald, parcă şi mai cald din cauză că mai toate uliţele dintre cele 30 de case răsfirate pe culmile unor coline, la sute de metri distanţă una de cealaltă, sunt asfaltate. O uliță rămasă la stadiul de drum pietruit urcă ușor până- n coasta unui deal umbros de la estul satului, şerpuieşte printre livezi cu pruni ale căror fructe tocmai se coc şi, la un moment dat, trece pe lângă o adăpătoare.

De la adăpătoarea amintită, sus, în dreapta, la vreo 50 de metri, o cană albă stă agăţată într-un arin. E pusă frumos într-un cui bătut în trunchiul copacului. Semn clar că undeva-n apropiere e apă bună de băut. Așa și este: chiar la baza copacului, undeva între iarba deja crescută din nou după ce a fost cosită cu vreo lună-n urmă, e un izvor.

Bătrânii spun că aici a fost o fântână improvizată, dar generaţiile mai tinere n-au mai îngrijit-o, aşa că s-a cam „astupat”. Şi mai important, vârstnicii din Bobaia sunt convinşi că apa din acest izvor are proprietăţi curative pentru „fel de fel de boli”.

Când prostiile nu se prind de tine

Ioana Savu are 66 de ani. De 48 de ani locuieşte într-o casă situată relativ aproape de „fântâna cu leacuri”. Totuşi, spune că n-a fost niciodată să ia apă din ea. „Nu m-am dus că io… io nu pre’ cred. Cred în bunu’ Dumnezău, da’, no…”, e sceptică femeia. Apoi, din vorbă-n vorbă, mărturiseşte că a auzit de tot felul de cazuri în care oamenii care s-au spălat cu apă din izvorul în cauză, s-au simţit, apoi, mult mai bine:

„Or fost şî care zîce c-or avut farmece făcute pă ei, s-or dat cu apă de-aia şî s-or vindecat”. Tanti Ioana dă impresia că nu vrea să creadă în farmece, ca să nu se prindă şi de ea, sau de cei din familia ei. „Că știț’ cum să zîce: dacă nu crez’ în prostii, nu să prind prostiile de tine”. Totuşi, Ioana Savu este cea care ne îndreaptă spre bătrânii care ştiu bine povestea „fântânii cu leacuri”. „Mereţ’ la nana Măriţii, că ea şcie care-i treaba cu fântâna aia”.

Nana Măriţii e, de fapt, Mariţa Şerbănescu în vârstă de 85 de ani. La etatea ei nu mai suportă uşor soarele dogoritor ca să iasă la secerat, ori la strâns fânul, aşa că-şi face de lucru, la umbră, pe lângă casă, cu zeci de kilograme de legume din care vrea să facă o zacuscă „pentru tătă lumea”, de la ea până la strănepoții ei.

Când aude de „fântâna cu leacuri”, femeia devine cât se poate de serioasă: „Ba să ştiţi că-i adevărat. Io ş-acuma am apă luată de-acolo şî mă dau cu ea de câte ori mă plăteşte (răul – n.r.)”. Apoi, femeia scoate din beci o sticlă de plastic şi zice: „O vedeţ’. Îi de 5 ani luată de la fântâna cu leacuri şî n-o făcut flore. Am mai avut o sticlă, luată tăt atunci, da’ mi s-o gătat”.

Unii săteni cred că apa din „fântâna cu leacuri” alungă farmecele

Puterea credinței

Nana Măriții spune că ori de câte ori „o păleşte” starea de rău, începe s-o doară capul, vreo mână sau vreun picior, îşi toarnă din sticlă puţină apă adusă de la fântâna cu leacuri şi, în cel mult o zi, îi trece. Când e vorba de stări accentuate de rău, apelează şi la măsuri complementare: „Îi binie să te speli cu apă de-asta șî, dacă ți-î rău – rău îi șî mai binie să te șî afumi cu sânziene uscate, dup-aia-ț trece. Io tăt așe fac și, uitaț’ că ș-acuma poci mere în picioare”.

Fiul femeii, Trăilă Şerbănescu, are 63 de ani, a muncit ca şofer prin judeţ şi prin ţară, este la zi cu toate ştirile din toate domeniile, dar crede şi el în proprietăţile miraculoase ale apei din „fântâna cu leacuri” de la marginea satului. „Dacă nu mă simt bine, fac şi eu la fel ca mama şi parcă – parcă începe să-mi treacă.

Da’ asta nu-i nimic. La izvoru’ ăla la care aţi fost şi mneavoastă să şciţi că or venit şî mai vin oameni şî din la Petroşani (n.r. la circa 60 de kilometri distanţă). Io şciu şi de persoane venite din Franţa ca să să tămăduiască cu apa aia. Când eram mici, mergeam cu oile pe-acolo și scormoneam în apă. Oamenii lăsau p-atunci câte-o lingură de lemn șî câte-un bănuț. Noi n-aveam treabă cu lingurile de lemn. Am luat banii. Am venit acasă şî vo săptămână-ntreagă am bolit, la pat. Asta până ş-o dat mama sama că ce-am făcut. Ne-o pus să ducem banii năpoi la fântână şî gata o fost şî cu boala”.