NORVEGIA: „Totul e de fatada, despre ce fericire vorbesc? Sunt niste depresivi”! Imaginea din ochii românului care-şi cîştigă painea printre ei!

A plecat de acasă în urmă cu 6 ani pentru a-şi cîştiga existenţa. I s-a ivit ocazia să lucreze în Norvegia şi a zis să încerce. Florian Grigorcea (37 de ani) a dat Constanţa pe Molde pentru a obţine un salariu lunar de aproape 4 ori mai mare decît acasă. Domeniul său de activitate e sablare-vopsitorie, iar în România cosmetiza vasele în şantierele navale de la Mangalia sau Constanţa. Acum face acelaşi lucru, doar că pavilioanele s-au schimbat şi remuneraţia. Navele sînt tot româneşti, aduse din ţară la preţ mic, numai că de la 3.000 de lei cît ar fi obţinut într-o lună bună în România, acum pe statul de plată are 24.000 de coroane, adică undeva la 3.300 de euro.

NORVEGIA, vazuta prin ochii unui român care-şi cîştigă existenţa printre ei

„Merită! Fără a te forţa prea mult reuşeşti să pui deoparte cam 1.000 de euro”, spune el. Are contract de muncă prin rotaţie, adică munceşte 6 săptămîni şi 3 e băgat în şomaj, adică ia doar 14.000 de coroane, aproximativ 2.000 de euro, cu condiţia de a rămîne în Norvegia. Dacă te duci acasă, nu primeşti nimic. Cum verifică autorităţile? O dată pe săptămînă eşti obligat să semnezi online pe site-ul ministerului muncii. Florian recunoaşte că uneori a mai driblat regula: „M-am dus acasă şi i-am lăsat unui prieten parola ca să semneze în locul meu”.

Mai sînt şi alţi români la Molde, comunitatea avînd vreo 20 de persoane. Nu toţi au astfel de contracte. Unii le au permanente, iar alţii sezoniere. De exemplu, sînt români care vin aici toamna şi lucrează în vulcanizare, unde e aglomeraţie pentru că norvegienii îşi montează cauciucurile de iarnă. Apoi se întorc în România şi revin în primăvară!

NORVEGIA, vazuta prin ochii unui român care-şi cîştigă existenţa printre ei

„Nu-mi aduc familia aici, e un mediu ciudat pentru ei”

Grigorcea povesteşte cum a ajuns prima oară în Norvegia: „Am venit cu o firmă din România. La finalul contractului, norvegienii mi-au cerut să mă întorc şi am negociat direct cu ei. Prin firma aia cîştigam aproximativ 6 euro pe oră, aşa mi-au dat din prima 18 euro pe oră. Oricum, aici nimeni cu cîştigă sub 125 de coroane pe oră, iar dacă eşti calificat pleci de la 140 de coroane, asta înseamnă cam 20 de euro”.

Locuieşte cu chirie, alături de alte 4 persoane. O casă cu 7 camere îi costă 12.000 de coroane norvegiene pe lună (aproximativ 1.700 de euro), plus 2.000 de coroane plătite pe utilităţi. Florian nu şi-a adus familia cu el, soţia şi băieţelul de 7 ani au rămas la Constanţa. „De ce să-i aduc? Copilul a început şcoala anul acesta, dacă veneam cu el îl «stricam» aici. Un adult se acomodează greu sau deloc, darămite un copil! Îi e mai bine acolo, are prieteni, se joacă cu ei, are viaţa lui. În plus, poate îl cert vreodată pe aici şi vin autorităţile. Aici legea e foarte severă. De exemplu, dacă te vede cineva că-ţi loveşti copilul, ţi-l iau şi nu-l mai găseşti niciodată, te scot din drepturile părinteşti!”, a explicat Florian.

180% e taxa de înmatriculare

Acum a venit cu maşina lui, dar e mai scump. Avionul îl costă 350 de euro, dus-întors, iar cu autovehiculul personal îl duce cam la 1.000 de euro. Are nevoie de ea, pentru că aici n-ai nici o şansă să-ţi iei maşină. Preţurile sînt foarte mari, asta pentru că taxa de prima înmatriculare e 180%! De exemplu, dacă îţi iei o maşină de 10.000 de euro, mai dai 18.000 pe taxa respectivă. La suma asta se mai adaugă 800 de euro pe asigurarea anuală şi tot atît taxa de drum! Aşa se face că un Opel Vectra din 2005, înmatriculat în Norvegia, costă 20.000 de euro!

NORVEGIA, vazuta prin ochii unui român care-şi cîştigă existenţa printre ei

La ora 22:00, alcoolul dispare

N-are mult timp liber, doar în weekend, iar atunci preferă să meargă cu alţi români la pescuit: „N-ai nevoie de permis. Prinzi macrou şi de două kilograme, dar îi dai drumul, scoate fum mult pe grătar, mai buni sînt ăia mici. De somon nu prea ai parte, ăla sălbatic e rar, dar norvegienii au găsit soluţia. Îl cresc în captivitate, dar în mediul natural. În larg, în mare, au nişte cuşti unde îi ţin şi îi hrănesc”. În oraş iese rar: „De ce să mă duc? În restaurante şi în baruri, la ora 10 vine şi-ţi ia alcoolul de pe masă. Doar în unele puburi de la hoteluri sînt mai permisivi”.

Faci ţuică, ajungi la puşcărie!

Totuşi, românii din Norvegia au găsit soluţii: „Ţigări şi alcool mai luăm de la polonezi, cam la jumătate de preţ faţă de ce e în magazine. Alte variante n-ai! La venirea în ţară ai voie cu maximum un litru de alcool şi un cartuş de ţigări. La ei nu e ca la noi, nu există vin sau ţuică făcută în casă. Dacă faci aşa ceva, ajungi la închisoare. Clar!”.

NORVEGIA, vazuta prin ochii unui român care-şi cîştigă existenţa printre ei

Florian nu ştie cît timp va mai lucra în Norvegia, dar de un singur lucru e sigur: „Nu mă voi stabili aici niciodată. Nu e de noi, românii! N-aş da România mea, aşa cum e ea, cu bune, cu rele, pe Norvegia lor! Cînd sînt aici, abia aştept să mă întorc acasă, aici lumea e depresivă rău, rece şi nici nu se distrează. Eh, fiecare cum s-a obişnuit! Nu-i judec pe norvegieni, poate că şi noi sîntem ciudaţi pentru ei. Asta e, viaţa înseamnă altceva pentru noi”.

„Norvegia e făcută pentru ei, nu că ar fi o discriminare, dar au nişte reguli care pentru ei sînt OK, nu şi pentru alţii”.„Nu toţi, dar majoritatea norvegienilor sînt mai bucuroşi cînd plouă decît atunci cînd e soare afar㔄M-a întrebat patronul de aici: „Ţi-e ruşine că eşti român?”. I-am răspuns: „Nu, îmi e ruşine că alţii sînt români! Eu sînt mîndru”.

Vacanţe în izolare şi confort scăzut

Norvegienii nu se dau în vînt după lux atunci cînd vine vorba de a petrece un weekend undeva. Conform ultimului recensămînt, jumătate din populaţie are o cabană, iar majoritatea dintre ele sînt Hytte, adică o căsuţă din lemn, tradiţională, fără baie. Toaleta e în curte şi de spălat, te speli în lighean. În plus, nu există încălzire!

Ajutor de Sărbători

Pentru ca lumea să aibă mai mulţi bani de Sărbători, autorităţile norvegiene au pus în aplicare un sistem de impozitare inedit. Astfel, în ultimele două săptămîni ale lunii noiembrie, nu se percepe impozitul de 36%, mai exact îţi iei toţi banii, fără a plăti taxele. Dar în celelalte luni ale anului, statul îşi recuperează acest impozit, oprindu-ţi mai mult de 36% în fiecare lună.

Norway

De Paşte se schimbă şi mobila

Norvegienii se ajută între ei şi aici nu e o ruşine să ceri! De exemplu, în preajma sărbătorilor, în special de Paşte, se face o curăţenie generală, care implică uneori chiar schimbarea mobilierului. Localnicii dau afară, în stradă, tot ce nu le mai trebuie. Trei zile acolo stau lucrurile, timp în care oricine poate veni să-şi ia ce vrea. După perioada asta, vin maşinile de salubrizare şi ridică resturile.

Naţionalism dus la extrem

Oamenii de aici pun pe primul loc produsele norvegiene, chiar dacă uneori preţul e de două ori mai mare decît al aceluiaşi produs adus din import. Pînă anul trecut, în Norvegia a fost Lidl, lanţul de supermarketuri care există şi în România, ce vinde produse din toată Europa. Deşi preţurile erau mai mici decît în magazinele norvegiene, Rema 1000, Coop, Kiwi, Bonprice, vînzările erau scăzute, iar nemţii au fost nevoiţi să plece.