Vechimea minimă lucrată în altă țară UE trebuie să fie de cel puțin un an,pentru a primi pensie din statul respectiv.
Pentru a intelege mai bine sistemul, puteti citi mai jos exemple de calcul reale si concrete din diferite tari ale Uniunii Europene,cat si sume informative de care ati putea beneficia.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a publicat un set de instrucţiuni adresate lucrătorilor români care muncesc sau au muncit cu forme legale în afara României într-un stat membru al Uniunii Europene şi care sunt interesaţi să îşi depună dosarul de pensie comunitară.
Dar atenție! Cei care au lucrat sau lucrează peste graniță vor primi pensie de la statul respectiv pe perioada lucrată acolo când îndeplinesc și condițiile de pensionare din statul respectiv (vârstă, vechime minimă).
În cazul în care persoana decide să se pensioneze și a lucrat în alt stat cinci – zece ani sau orice altă perioadă, atunci își depune dosarul în România, dar i se vor lua în calcul ca și vechime anii munciți peste graniță. Condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească o persoană pentru a i se lua în calcul vechimea dintr-un alt stat este aceea să fi lucrat mai mult de un an în acel stat cu acte în regulă (cu contract de muncă).
În România este nevoie de un stagiu minim de cotizare de cel puțin 15 ani pentru ca o persoană să poată să iasă la pensie atunci când îndeplinește condițiile de vârstă.
„Dacă o persoană a lucrat doar zece ani în România și alți cinci ani în Italia, de exemplu, atunci perioada din Italia sau din altă țară i se ia în calcul pentru a i se deschide drepturile de pensie, dar pentru cei cinci ani lucrați acolo nu îi va plăti pensia statul român, ci statul în care a lucrat, când va îndeplini condițiile de pensionare din statul respectiv”, a explicat Daniela Licu. Există condiții de vechime minimă și de limită de vârstă specifice fiecărui stat.
Deci, românii care lucrează peste graniță trebuie să se intereseze de condițiile de pensionare din țările în care muncesc, pentru a li se putea lua în calcul la pensie acea vechime.
Pe lângă acel an minim care trebuie lucrat într-o țară străină pentru ca acel stat să plătească pensie persoanei care cere acest lucru, mai trebuie îndeplinite condiții de vechime minimă. În fiecare stat european există un minim de vechime, dar acel stagiu de cotizare este cumulat cu perioada pe care omul a lucrat-o în România sau în altă țară. Deci dacă într-un stat este nevoie de o vechime minimă de 15 ani, de exemplu, atunci persoana care este doar de patru ani în acel stat trebuie să mai fi lucrat în România cel puțin 11 ani ca să beneficieze de pensie de acolo.
Exemple pentru a intelege cum romanii pot beneficia de pensie comunitara:
1.Andrei a lucrat timp de 4 ani în Germania și timp de 32 de ani în Portugalia.
În Germania, o persoană nu poate dobândi dreptul la pensie decât dacă a lucrat cel puțin 5 ani. Andrei nu ar beneficia, în mod normal, de sistemul național de pensii din Germania, pentru că a lucrat acolo timp de numai 4 ani.
Însă casa de pensii din Germania a trebuit să ia în calcul și anii în care a lucrat în Portugalia. Prin urmare, i-a recunoscut dreptul la pensie și îi plătește valoarea corespunzătoare perioadei de 4 ani.
2.Maria a lucrat timp de 20 ani în Franța și timp de 10 de ani în Spania.
În ambele țări, o persoană dobândește dreptul la pensie doar dacă a lucrat cel puțin 15 de ani pe teritoriul său. Fiecare țară va calcula pensia Mariei:
Casa de pensii din Franța va face un calcul dublu:
- va calcula valoarea pensiei naționale pentru cei 20 de ani de lucru în Franța – să spunem 800 de euro.
- va calcula și valoarea teoretică a pensiei pe care ar fi primit-o Maria dacă ar fi lucrat în Franța în tot acest timp (30 de ani) – să spunem 1 500 de euro.
Apoi, va stabili pensia pro-rata – adică ce sumă i s-ar cuveni proporțional cu perioada de lucru din Franța: 1 500 EUR x 20 ani în Franța / 30 de ani în total = 1 000 euro.
Prin urmare, Maria trebuie să primească din Franța prestația cu valoarea mai mare: 1 000 de euro pe lună.
Casa de pensii din Spania nu va mai calcula pensia națională, pentru că Maria nu a lucrat acolo timp de cel puțin 15 ani. Aceasta va calcula doar cuantumul la nivel european, pornind de la valoarea teoretică a pensiei pe care ar fi primit-o Maria dacă ar fi lucrat în Spania în tot acest timp (30 de ani) – să spunem 1 200 de euro.
Apoi, va stabili pensia pro-rata – adică ce sumă i se cuvine proporțional cu perioada de lucru din Spania: 1 200 EUR x 10 ani în Spania / 30 de ani în total = 400 euro.
În total, Maria va primi o pensie de 1 400 de euro.
Plata pensiei
În general, țările care vă plătesc pensii transferă sumele datorate într-un cont bancar din țara dumneavoastră de reședință – dacă locuiți într-una din țările UE.
Dacă locuiți în afara UE, ați putea fi nevoit să vă deschideți câte un cont bancar în fiecare dintre țările care vă plătesc pensii.
Pensia de invaliditate și pensia de urmaș
Regulile prezentate mai sus sunt valabile și pentru calcularea pensiilor de invaliditate și de urmaș. Rețineți:
Dacă solicitați o pensie de invaliditate sau o alocație pentru pierderea capacității de muncă, este posibil ca fiecare țară în care ați lucrat să insiste asupra necesității de a vă examina separat dosarul – și să ajungă la un rezultat diferit. În timp ce una dintre țări v-ar putea încadra în gradul I de invaliditate, o alta ar putea să considere că sunteți total apt de muncă.
Pensia de urmaș nu există în toate țările din UE. Dacă soțul sau soția dumneavoastră lucrează în străinătate și contați pe posibilitatea de a obține o pensie de urmaș, verificați dacă astfel de pensii există în țara respectivă.
8 thoughts on “Romanii care au lucrat minim 1 an,intr-o tara UE,vor primi pensie frumusica din acea tara,chiar si intorsi in Romania.”
Comments are closed.