Dupa cum stiti, sistemul de taxi din Londra este recunoscut in intreaga lume. In teorie, fiecare sofer ale celor 21.000 “black cabs” cunoaste si cea mai mica strada din zona 1 a orasului. Se pare ca nu este atat de usor intr-un oras mare, cum este Londra.
citeste mai jos: Soferita romanca UBER, in Marea Britanie „La 5.30 pornesc aplicaţia”.
Pentru a deveni un sofer de taxi in capitala Angliei, trebuie sa depasesti multe dificultati. Deci, de ce merita efortul, pierderea de timp si energie? Probabil ca nu este un secret ca soferii de taxiuri din Londra castiga destul de bine – profesia de taximetrist asigura bunastarea sociala pentru soferi si pentru familiile lor. Statisticile arata ca soferul de taxi, care lucreaza in medie 40 de ore pe saptamana in zona centrala a orasului, poate sa castige peste 19.000 de lire sterline pe an.
La Londra sunt doua tipuri de taxiuri. Unii – cu licenta a caror soferi trebuie sa treaca un examen special, sa achizitioneze un autoturism si o asigurare corespunzătoare. Al doilea tip de taxiuri din Londra – asa numiti mini-taxi (angl. minicab), cat si mai nou UBER.
Acestea din urma nu au licenta, iar soferii nu au trecut examenul pentru licenta de taxi si transporta pasagerii cu propriile lor masini. Teoretic si mini-taxiurile trebuie sa detina masini adecvate pentru transportul pasagerilor si asigurare valabila, dar exista cazuri in care sunt utilizate vehicule nesigure si neasigurate. Apropo, serviciul de mini-taxi este mai ieftin decat cel de taxi, dar, uneori, pasagerii trebuie sa explice soferului pe unde trebuie sa mearga.
Conform legii, permisul de conducere pentru a putea conduce taxi se elibereaza persoanelor care au implinit 21 de ani si care nu au incalcat prevederile legale (cu unele exceptii).
De asemenea, inainte de eliberarea autorizatiei de taxi, atentia este concentrata asupra starii de sanatate: trebuie sa prezinte certificatul special de sanatate eliberat de catre un medic. Acesta costa 40-50 de lire sterline. Persoanele care sufera de epilepsie, diabet zaharat (si dependenti de insulina), probleme cu inima sau orice alta boala progresiva cu handicap mintal, vedere slaba, nu pot sa conduca un taxi.
Cei care doresc sa lucreze in centrul Londrei si la aeroportul „Heathrow“,trebuie sa obtina licenta de taxi pentru toata Londra (in engl. All London). Aceste persoane trebuie sa cunoasca in detaliu 25000 de strazi pe o raza de sase mile de Charing Cross. Ca o alternativa, se poate obtine licenta de taxi pentru zone periferice (in engl. Suburban License). Pentru a obtine aceasta licenta, este necesar sa cunoasteti in detaliu zona aleasa (teritoriul este impartit in 16 de sectoare pe o raza de sase mile), si de a avea cunostinte de baza despre cum sa va orientati in partea centrala a capitalei.
Persoanele carora li sa acordat permisiunea de a se prezenta la un examen de licenta de condus taxi trebuie sa cunoasca nu doar rutele, si, de asemenea, sa cunoasca locurile de interes turistic situate pe o raza de ¼ mile de la inceputul traseului. Se invata din asa numita „Cartea albastră” (in engl. The Blue Book). De obcei pentru a acumula cunostiintele dureaza aproximativ 2-4 ani. Dupa trecerea testului teoretic, trebuie trecut un test de conducere, chiar daca ai deja un permis de conducere (DVLA).(sursa:angliamea.ro)
citeste si:
Soferita romanca UBER, in Marea Britanie „La 5.30 pornesc aplicaţia.In Londra câştig între 3-600 lire pe săptămână, insa raman cu mai nimic! Londra m-a dezamagit”
Soferita romanca UBER, in Marea Britanie „La 5.30 pornesc aplicaţia.In Londra câştig între 3-600 lire pe săptămână, insa raman cu mai nimic! Londra m-a dezamagit”
Cu 40.000 de şoferi şi peste 3,5 milioane de utilizatori, Uber este de departe cel mai popular serviciu de taxi din Londra, însă nu toţi cei care lucrează pentru compania americană în Marea Britanie sunt mulţumiţi.
Când a ajuns prima dată în Londra, Elena I. visa să aibă o carieră uimitoare care să-i permită să poarte haine elegante şi să lucreze într-un birou. Dar lucrurile nu au ieşit aşa cum şi-a propus. “Londra m-a dezamăgit”, a spus ea pentru Financial Times.
Alarma ei sună la 4.30 dimineaţa, iar la 5.30 porneşte aplicaţia Uber. „Este prea periculoasă ca o femeie să conducă noaptea. Şase din şapte, sau câteodată şapte din şapte, dimineţi pe săptămână, ziua mea începe astfel”, a adăugat ea.
În România, Elena se ocupa de contractele clienţilor pentru compania de electricitate Enel. „Adevărul este că am avut o viaţă mult mai bună în România”, măsturiseşte ea.
Este adevărat că în Londra câştigă între 300 şi 600 de lire sterline pe săptămână (înainte de impozitare), faţă de salariul mediu lunar de 600 de lire sterline din România, dar în Londra, cheltuielile ei – chiria, maşina, benzina, mâncarea, contractul la telefon – sunt mult mai mari.
„Dacă ne pierdem locul de muncă (n. red. – ea şi iubitul ei), nu vom putea plăti pentru maşinile şi telefoanele noastre”.
Stres. Epuizare. Bani. Aceste lucruri nu sunt niciodată departe de multe dintre gândurile unui londonez. Dar pentru Elena este diferit. „Londra este un oraş al sclavilor. Se fac bani atât cât să supravieţuieşti. Şi nu mai mult.”
„Dimineţile sunt întotdeauna la fel. Aproximativ 30% din cetăţeni sunt foarte supăraţi. Ne învinovăţesc pentru trafic. Pentru vreme”, spune ea. „Ne tratează cum nu ar trata niciodată un şofer de taxi obişnuit. Unii dintre ei se comportă ca şi cum ar fi stăpânii noştrii”.
Cursele pe care le face dimineaţa şi care îi plac Elenei sunt cele de la sfârşit de săptămână. „Îţi voi spune un lucru care îmi place: beţivii liniştiţi. Ei cântă, râd. Chiar şi cei care sunt supăraţi se liniştesc când vine dimineaţa. Lumina zilei îi calmează pe toţi.”
Elena a avut parte de-a lungul celor trei ani de când lucrează în Londra şi de situaţii neplăcute, când oamenii pe care îi ducea din punctul A în punctul B devineau violenţi, înjurau şi se legau de faptul că este imigrantă. Un astfel de episod a făcut-o o dată să plângă: ”Voiam acasă.”
La sfârşitul zilei, se duce acasă, are câteva ore libere în care îşi plimbă câinele şi stă cu prietenul ei care se pregăteşte să intre în tura de noapte, tot la Uber. “Ceea ce avem noi în Londra … nu este viaţă”.