Romanii din Marea Britanie, n-au uitat de țara: „E un spectacol, e superb.Oamenii sunt excepționali.Vin continuu”

Se aude încontinuu o voce generala în mediu care spune „la ce ii interesează pe ăștia din diaspora de vot, vor sa ne decida ei viitorul, când ei au dat bir cu fugiții din tara?”

Ei bine, ii interesează și noi suntem alături de ei. Ii interesează pentru ca se chinuie printre străini, și de multe ori poate le e dor de casa, de rude, de familii, de prieteni.

Romanii din Marea Britanie, n-au uitat de țara: „E un spectacol, e superb.Oamenii sunt excepționali.Vin continuu”

Și au plecat tocmai, pentru o viata mai bune atât a lor, cât și a celor care au rămas. Deci noi va mulțumim tuturor celor din regat, pentru lecția pe care ne-o dați în fiecare zi.

Într-o secție de votare din Londra, este recordul absolut din regat de pana acum.

Fata de alegerile precedente, situația este incomparabila, dată trecuta: „Am mers până la Londra pentru vot și după 8 ore de stat la coadă nu am reușit să votez”

C C. , un român din Baia Mare stabilit în Marea Britanie de 10 ani, a amenajat, cu sprijinul comunității de români din orașul în care s-a stabilit, o secție de votare în Peterborough, un oraș din centrul țării în care trăiesc aproximativ 15.000 de români.

Romanii din Marea Britanie, n-au uitat de țara: „E un spectacol, e superb.Oamenii sunt excepționali.Vin continuu”

Într-un interviu pentru Libertatea, el a povestit că i-a venit idea amenajării unei secții de votare în orașul în care locuiește după ce la alegerile prezidențiale din 2014 a stat la coadă.

”Am mers până la Londra pentru vot și după 8 ore de stat la coadă nu am reușit să votez”, ne-a spus românul.

El adaugă că una dintre marile realizări ale acestei secții este aceea că românii din zonă au arătat că pot să lucreze ca o comunitate și s-au implicat în amenajarea acesteia.

Secția din Peterborough funcționează într-un centru comunitar și a fost deschisă prima dată la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.

Romanii din Marea Britanie, n-au uitat de țara: „E un spectacol, e superb.Oamenii sunt excepționali.Vin continuu”

Atunci ”a fost urât de tot”, spune Carmel, adăugând, însă, că ”perseverență a dat rezultate”, iar acum procesul electoral merge foarte bine. ”E superb. Oamenii sunt excepționali. Vin continuu”.

Până acum, în secția din Peterborough au prezență la urne peste unele orașe mari din Regatul

Unit, precum Liverpool, Manchester și chiar unele secții din Londra.

C C. spune că din discuțiile pe care le-a avut cu alți români din zonă, prezența la urne va fi mult mai mare în cursul zilei de duminică. ”Sunt mulți oameni care și azi mă întreabă dacă se votează pentru trei zile și tot nu le vine să creadă. Noi am promovat cât am putut, însă e greu să ajungem la oameni”, a mai spus el.