Povestea celor 500.000 de mii de romani din regat, vazuta precum acum aproape 200 de ani in cartea lui Mark Twain: Prinț și cerșetor (engleză: The Prince and the Pauper, 1881) . Acțiunea are loc în 1547, iar povestea se axează pe doi băieți care seamănă foarte bine unul cu celălalt: Tom Canty, un băiat dintr-o familie săracă, ce locuiește cu tatăl său în Offal Court, Londra, și Prințul Edward, fiul regelui Henric al VIII-lea al Angliei.
Marea Britanie iti ofera asta. Te poti trezi noaptea, cu gandul ca ai visat cu 20 de secunde mai devreme ca iti doresti sa iti cumperi ceva, si trezindu-te poti face asta, fara sa te gandesti ca nu ai cu ce. Poti trai decent, si sa te bucuri de ziua de maine fara grija ca nu o sa ai bani de tigari.
Nu vorbim de Romania, de unde multi au plecat cu 10 lire in buzunar, satui de tot, cu gandul ca atat e sansa pe care si-o permit…10 lire nimic mai mult, un bilet de avion si poate cu putin noroc cateva cunostinte/rude la care sa poti apela pana te pui pe picioare.Insa in spatele acestui „vis britanic”, care nu demult s-a numit „american”, „italian”, „spaniol” ori „neamt”, stau sacrificii supreme facute de romanul plecat in Anglia.
In primul rand incepi de jos de cele mai multe ori, iar stirile cu spalatoriile de masini, si angajatii romani… numai pe Google daca scrii, si-ti intoarce primele „n” rezultate. Si ai plecat un om „respectabil de acasa” in mintea ta si a celor din jur, si te uiti in metroul de dupa munca, in drum spre casa, la mainile tale care sunt incretite de apa, si pline de „namol sub unghii”, si iti spui…mai rezist putin.
Când a ajuns prima dată în Londra, Elena I. visa să aibă o carieră uimitoare care să-i permită să poarte haine elegante şi să lucreze într-un birou. Dar lucrurile nu au ieşit aşa cum şi-a propus. “Londra m-a dezamăgit”, a spus ea pentru Financial Times.
Alarma ei sună la 4.30 dimineaţa, iar la 5.30 porneşte aplicaţia Uber. „Este prea periculoasă ca o femeie să conducă noaptea. Şase din şapte, sau câteodată şapte din şapte, dimineţi pe săptămână, ziua mea începe astfel”, a adăugat ea.
În România, Elena se ocupa de contractele clienţilor pentru compania de electricitate Enel. „Adevărul este că am avut o viaţă mult mai bună în România”, măsturiseşte ea.
”Sunt multi care ar vrea să plece, dar în momentul de faţă nu mai pot pentru că sunt prinşi de sistem, de contracte. De exemplu, eu câştig undeva la 1.800 – 2.000 de lire, dar dau chiria 600 de lire, plus mâncare, plus abonament la transport, pe haine, mai rămân cu 100 sau 200 de lire. Trăieşti cu gândul că familia spune ” wow, eşti la Londra”, dar nu mulţi povestesc chestiile astea pentru a nu se face de râs în ţară”.
Românii şi în general europenii care vin aici trăiesc traume, dar nu vor să şi le arate pentru că ştiu ce e acasă. Se complac în ceea ce este aici şi devine un mod de viaţă, dar pentru cineva cu principii sănătoase, Anglia nu e o ţară în care să îţi realizezi un vis.
”Pentru o familie tânără care visează să îşi facă un viitor în Anglia este o experienţă de viaţă care te lasă cu un gust amar. Este ca şi cum mănânci o cireaşă foarte frumoasă şi te lasă cu un gust rău. Am văzut foarte multe aici în două luni de zile, de la paradele homosexualilor până la drogaţi, beţivi, beţive, bătuţi pe stradă. Mi-a povestit un coleg de-al meu că pentru cinci lire, un negru a pus cuţitul la gât.
Pentru romanii care se afla in 2019 in Marea Britanie, viata nu este nici pe departe asa roz pe cat pare, si nici nu au crescatorii de caini cu covrigi in coada, in curtea caselor din caramida, cu accent britanic.
“Au venit foarte multi romani, in ultima perioada si e concurenta la chirii. Si indienii au scumpit deja foarte mult chiriile. Indienii sunt proprietarii. Vazand ca vin tot mai multi emigrant si romanii sunt disperati sa dea cat mai multi bani, atunci normal ca au crescut preturile, daca vad ca e concurenta.
– Cu cat au crescut preturile?
– Cam cu 300 de lire. Sub 1800 nu mai gasesti o chirie aici. ”
Am aflat ca multi dintre romani locuiesc “La comun”, adica oameni straini, impart chiriile, ca sa isi dramuiasca bugetele. Am vrut sa vedem cum locuiesc. Sapte romani impart casa cu etaj – 3 fete si 4 baieti. 3 cupluri stau in 3 camere cu pat dublu, si mai e o camera single, ocupata de un muncitor in constructii. Baia si bucataria sunt la comun, la fel si o camera de dining, unde iau masa cu randul. “E aranjamentul nostru si bunul simt al fiecaruia…”
„În România, ajunsesem la punctul în care nu ne puteam permite să ne creştem copiii”, spune el. „Nu eram plătiţi în mod regulat, am avut probleme cu facturile, nu am putut face faţă problemelor de bază, cum ar fi hrănirea copiilor”, mai povesteşte românul.
După ce a luat decizia de a pleca în Marea Britanie, a început să facă schimburi de noapte într-un depozit şi şi-a croit drumul pentru a deveni un analist IT în companie.
„Nu mergem la Tesco sau la Sainsbury, ne ţinem departe de aceste locuri. Mergem la Aldi sau Lidl, iar pentru noi costă chiar 120 sau 150 de lire sterline pe săptămână”.
„Am spus că îmi iau 12 luni ca să pot câştiga suficienţi bani pentru a-mi putea aduce familia alături. Dacă nu aş fi câştigat suficient, m-aş fi întors pur şi simplu înapoi în România”, povesteşte el. Dar schimburile de noapte, împreună cu munca grea şi mai multe promovări i-au adus lui Ioan destui bani pentru a-şi aduce soţia şi cei doi copii în Marea Britanie, în numai şase luni.
Soţia lui Ioan, Dora, lucrează la aceeaşi companie de logistică, în timp ce fiii săi – Liviu, în vârstă de 17 ani, şi Raul, în vârstă de 11 ani – s-au stabilit la şcoală. După trei ani şi jumătate, ambii vorbesc engleza perfect, fără nicio urmă de accent. „Până acum, am reuşit să realizăm atât de multe lucruri în ultimii patru ani aici, în Marea Britanie, lucruri la care doar am fi putut visa în România”, spune Ioan
Urmariti in continuare relatarile, din regat, desprea viata conationalilor nostrii.Numai bine