Un fermier de fructe pro-Brexit, care se bazează pe forţa de muncă din Europa de Est, a spus că „ar putea fi ca şi mort” dacă nu poate obţine lucrătorii de care are nevoie.
David Figgis spune că a votat pentru Brexit pentru că a considerat că așa e mai bine pentru Marea Britanie, dar a adăugat: „Personal, este un dezastru”.
Explicând raţionamentul din spatele votului său la referendumul din 2016, el a declarat pentru Channel 4:
„Eram sătul să-mi spună ce să fac birocraţii nealeşi de la Luxemburg”. Totuşi, el a recunoscut că nu „aşteaptă votul pe care l-am obţinut”. Şi de atunci a fost dificil pentru el să găsească personal. „Telefonul n-a mai sunat din România şi Bulgaria (după rezultat).
De ce să te duci să lucrezi într-o ţară unde nu eşti dorit? Cel puţin aşa au interpretat ei”, a spus el. Figgis a fost, de asemenea, filmat la întâlnirea cu un recrutor care îşi exprimă îngrijorarea faţă de angajarea lucrătorilor pentru lunile mai şi iunie.
Întrebat ce ar însemna dacă nu va primi personalul, Figgis a spus: „Fără îndoială, s-a terminat afacerea, aş fi ca şi mort. Pentru că, dacă nu am pe nimeni să culeagă fructele, ce să fac?”.
La un moment dat, un lucrător din Europa de Est, aflat la ferma din Kent, este întrebat de ce crede că britanicii nu doresc să preia locurile de muncă în mare parte ocupate de lucrătorii străini.
El a spus: „Ei caută locuri de muncă facile şi poate mai mulţi bani”.
Figgis a spus că speră că viitorii muncitori vor veni din altă parte, adăugând: „Avem nevoie de o alta sursă de muncă din afara UE. Din Rusia, Ucraina, ei vor trebui să vină de undeva şi noi vom putea continua să cultivăm merele şi căpşunele şi să le vindem publicului britanic”. În documentar, conflictul său este rezumat ca fiind „ca Marea Britanie într-o singură persoană”.
citeste si:
Român din Marea Britanie „Viața aici, te învață multe meserii. Când am ajuns în Londra, am crezut că încă se construiește și au casele la roșu”
Au trecut deja cativa ani buni, de cand mi-am pupat nevasta si copii, si m-am hotarat sa iau drumul Marii Britaniei, pentru a incerca o viata mai buna. Am plecat in constructii, eram omul buna la toate.
Sa va spun sincer, nu o sa uit niciodata senzatia, primei zile de cand am ajuns in Londra. Ploua, era mohorat.Mi-am dat seama din start, si mi-am zis in minte: „Aici e de mine, la cate case au astia la rosu”.
„Aici e de mine, la cate case au astia la rosu”
Ca orice roman, ajuns intr-o tara straina, si nu imi e rusine sa spun asta desi poate va parea de ras, cand am vazut atata caramida rosie, si fatade lasate asa…mi-am spus, ca se „construieste in draci”. Dupa ce m-am adaptat putin, am realizat insa ca asta era stilul lor de case, si garduri, desi as cam fi pus din obisnuinta mea romaneasca „unpic de polistiren pe ele si finisaj”. Rad si acum cand imi amintesc, dar…de, sunt lucruri pe care le inveti in fiecare zi.
Am ajuns la niste prieteni, carora le multumesc si in zilele noastre ca au avut rabdare cu mine, mi-au oferit ajutor si s-au dovedit a fii a doua mea familie „britanica sa-i zic asa”. Stiu, ca se vorbeste mult ca romanii nu se ajuta intre ei in Anglia, si probabil exista un sambure de adevar in asta, insa stiu sigur ca prin povestea mea au trecut majoritatea.
„Nu era mult, era o camera, mult prea aglomerata, micuta si ticsita de lucrurile pe care le adusesem cu mine”
Nu va imaginati ca am trait intr-un penthouse, era o casa plina de oameni. M-am simtit mult timp, pana sa ma obisnuiesc, ca de Craciun cand iti vin toate neamurile in vizita, si nu stii pe unde sa-i culci, scoti saltele, paturi si pernite. Ne loveam pur si simplu unul de altul in bucatarie, iar de baie nu mai spun.
Chiar daca acum imi pare de ras, chiar aveam program stabilit in functie de cum plecam fiecare la munca. Preferam sa ma trezesc la 5, si sa ma asigur ca prind loc, sa nu ma trezesc ca ma „ia pe drum”. Asa mi-am obisnuit si organismul, si asa am ramas si in zilele noastre.
Primul Job? „La termopane, pe un santier. Nu facusem niciodata asa ceva, insa se parea ca viata te invata multe meserii”
Am ramas putin uimit in prima zi, cand pe santier, venisem de acasa cu dorinta de munca si afirmare, daca imi permiteti sa ii zic asa, si cand sa ma apuc de treaba, ceilalti mai vechi mi-au spus „dar care-i graba?Mai stai, ne bem cafeaua, ne dezmeticim si apoi munca”.
Am realizat rapid ca mentalitatea era cu totul alta. Printre ei nu se tragea la munca „la foc automat”.Ei muncesc, dar in ritmul lor. Si asta, daca muncesc, sa ne intelegem (HAHA).
„Atunci am descoperit prima oara PRIMARK-ul”
Asta a fost descoperirea vietii mele, in prima parte a experientei mele din Anglia. I-am umplut pe cei dragi, cu toate tampeniile cumparate din Primark. Si cand spun tampenii, nu neaparat ca ar fi asa ceva, ci pur si simplu imi venea sa cumpar de toate cand vedeam preturile.
Imi parea la primul salariu saptamanal, ca banii au alta valoare. Si simteam ca banul pe care il muncesc are alta putere de cumparare. Vroiam sa inteleaga asta si cei dragi ai mei, ramasi in tara.
„E una dintre cele mai bune si mai grele decizii pe care le-am luat in viata mea”
Dupa atatia ani, desi in fiecare zi imi amintesc inceputul greu, si parca apreciez si mai mult in fiecare clipa asta, realizez ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat in viata mea. Am reusit prin munca in Anglia, sa realizez lucruri la care ma trezeam si numai visam acasa in Romania.
Mi-am luat niste atestate, am invata engleza si mi-am adus familia langa mine. Suntem niste oameni normali, si ne bucuram de ceea ce ne-a oferit Marea Britanie, si anume „bucuria de a trai altfel decat in Romania”.
Nu cred ca as lua alta decizie astazi, cred ca am luat decizia buna la momentul respectiv. Marea Britanie a Romanilor, este alta decat cea pe care o vedem la televizor, si in stiri zilnic. E ceva al nostru, o „vaca de muls” cum am spune in romaneste.