S-a deschis prima autostradă electrificată din Germania pentru TIR-uri

În Hessa s-a deschis prima porțiune de autostradă pentru tiruri care circulă cu curent electric din instalații de deasupra carosabilului. Dacă testul va fi un succes, și alte autostrăzi din Germania vor fi electrificate.

Pe autostrăzile germane circulă tot mai multe camioane, o sursă serioasă de poluare cu CO2. Simultan, planul guvernului german de protecție a climei prevede un transport de mărfuri care să genereze zero emisii poluante până în 2050.

S-a deschis prima autostradă electrificată din Germania pentru TIR-uri

O posibilă măsură întru îndeplinirea acestui obiectiv este testată în prezent în landul Hessa. În cadrul proiectului ELISA (Transport greu electrificat și inovativ pe autostrăzi), pe cinci kilometri din autostrada 5 (A5) au fost construite instalații electrice suspendate pe banda dreaptă în ambele sensuri de circulație.

Pe această așa-numită eHighway vor circula în anii următori cinci camioane electrice care vor fi aprovizionate cu curent electric cu ajutorul instalațiilor suspendate. Curentul furnizat de acestea provine din surse regenerabile.

În Hessa se va testa mai ales cum se integrează în traficul normal aceste camioane electrice, pe una din cele mai circulate artere rutiere ale Republicii Federale.

S-a deschis prima autostradă electrificată din Germania pentru TIR-uri

La manevre de depășire, camioanele trebuie să părăsească banda de circulație electrificată.

În acest caz, se activează bateria care este încărcată în timpul circulației cu curent primit de la instalațiile suspendate. Și energia eliberată prin frânare este stocată în baterie. Dacă bateria rămâne fără electricitate, intră în acțiune motorul Diesel care rămâne în dotarea camioanelor. Cu baterie și motor Diesel, aceste camioane pot circula și pe străzile neelectrificate.

Pe lângă proiectul din Hessa, dotat de Ministerul Mediului cu 15 milioane de euro, vor urma să circule pe autostrăzi de probă astfel de camioane electrice și în landurile Baden-Württemberg și Schleswig-Holstein.

Datele care vor fi colectate din toate aceste teste vor fi apoi evaluate, pentru a se verifica dacă extinderea acestei tehnologii pe alte autostrăzi este rentabilă.

S-a deschis prima autostradă electrificată din Germania pentru TIR-uri

Obiectiv climatic ambițios

În Germania sunt transportate anual mărfuri în greutate totală de 4,5 miliarde de tone. Peste 70% dintre acestea sunt transportate de camioane cu motoare pe combustie. Alternativa mai prietenoasă pentru climă ar fi trenurile de marfă, care transportă 20% din aceste produse.

Se discută des despre mutarea acestui transport pe șinele de cale ferată, dar varianta este nerealistă din cauza volumului de mărfuri mult prea mare. Prin urmare, dacă strategia de protecția climei de zero emisii poluante până în 2050 pregătită de guvernul german va funcționa, un rol important de jucat îl vor avea camioanele.

Dupa scadalul de proportii din 2016, al producatorului VW care pretindea masini diesel nepoluante, care defapt aveau un soft pentru pacalirea emisiilor, insa in momentul in care nu se aflau in stadiul de diagnoza laborator si se aflau in miscare poluau de peste 40X mai mult decat normele, in urma caruia s-au stabilit amenzi record de peste 25 mld. de dolari, pare ca Germania incearca sa-si rascumpere imaginea in fata lumii. Acestbprim pas de mai sus, ramane unul din primii si multii pasi care urmeaza aceasta cale.(sursa:dw.ro)