Cu toții ne dorim să fim respectați la locul de muncă și prima dovadă de respect este salariul. În domeniul transporturilor, cel puțin atunci când vine vorba despre România și despre contractele de muncă românești, apar mereu discuții legate despre salarizare.
„Majoritatea patronilor din transporturi se vaită că nu merge treaba, își bocesc afacerile pe care le consideră aproape defuncte mai ceva ca bocitoarele profesioniste angajate pentru dusul mortului la groapă.
Realitatea îi cam contrazice pe acești domni care s-au obișnuit să spună „Nu sunt bani pentru salarii mai mari!”. Păi fraților, dacă nu sunt bani pentru salarii mai mari, dacă treaba nu merge, de ce numărul autocamioanelor noi, ori de ocazie, înmatriculate în România, crește de la an la an? (sursa:cricul.ro)”
La noi nu există plata la oră și astfel, nu există o modalitate corectă pentru a contoriza munca șoferului profesionist. Contractele de muncă ale șoferilor profesioniști români sunt de două feluri:
-Salariu fix + diurna pe țară pentru șoferii de pe intern, se ajunge la un venit salarial de 4000 RON în cel mai fericit caz, net, bani în mână
-Salariu fix + diurnă pentru șoferii de pe comunitate, se ajunge la un venit salarial de 2200-2400 EURO în cel mai fericit caz, net, bani în mână
Și într-un caz și în celălalt, salarizarea nu corespunde cu volumul de muncă. Cum poți să dai salariu fix unei persoane care într-o zi poate muncește 8 ore, în altă zi poate muncește 15 ore? Să nu uităm de neconcordanța dintre Codul Muncii și Regulamentul 561. Unul spune că șoferul muncește 8 ore pe zi, celălalt se duce până la 15 ore de muncă/zi.
Atunci vine inevitabil întrebarea, de ce plata salariului se face în baza Codului Muncii dacă munca este efectuată în baza Regulamentului 561? Plata la oră este imperios necesară pentru a stabili un grad de echitate între muncă și salariu. Fiecare șofer poate să demonstreze câte ore a muncit de-a lungul unei zile cu ajutorul raportului zilnic din Tahograf.
Așa cum în comerț, la casele de marcat scoți Z-ul la final de zi și vezi cât s-a vândut, și șoferul poate să scoată un raport prin intermediul căruia să vadă cât a muncit. Nu este nimic complicat.
O salarizare corectă pentru un șofer profesionist ar trebui să cuprindă întreaga perioadă de serviciu, nu doar orele stipulate în contract, nu doar diurna. Dacă se muncește 15 ore, să fie plătite toate individual. Plata la lună este de domeniul trecutului, rar de tot o mai întâlnești pe meleagurile Europei civilizate.
Doar România se încăpățânează să rămână blocată în Evul Mediu, când erau sclavi cumpărați, munciți zi lumină iar la final de zi, li se arunca un colț de pită. În ziua de azi, munca trebuie platita. Nu cere nimeni 1 leu mai mult decât merită, dar măcar ce s-a muncit, să se plătească.
Da, știu, or să urmeze comentarii de genul „Luați-vă voi camioane și țineți șoferi să vedeți cum este”.
Nu, eu nu aș intra niciodată într-un business dacă nu aș fi sigur că pot să fiu competitiv fără să jumulesc angajații de bani. Am impresia că scopul transportatorului român a suferit o mutație în ultimii ani, în România.
În loc să aibă drept scop profitul din transportul de marfă, a început să aibă drept scop profitul din jumulitul forței de muncă. Activitate care nu are cum să aducă plusvaloare, ori evoluție în domeniul transporturilor. (sursa si credit articol: cricul.ro)