Zăcămintele de mii de ani ale României sunt neprețuite, iar țara noastră a fost prima care a avut o sondă petrolieră, o rafinărie și a exportat benzină pentru prima dată în istorie.
Din cele mai vechi timpuri subsolul României a fost bogat în hidrocarburi și acest lucru este atestat de urmele de petrol de pe bucățile de ceramică din secolul al II-lea descoperite în siturile araheologice, scrie Historia.ro.
Peste 150 de ani de experiență în domeniul extracție de petrol și un subsol cu peste 2000 de ani de resurse naturale, ar fi cifrele cu care ar trebui să ne mândrim atunci când vorbim despre zonele petroliere, zone care în 1857 stabileau pentru România, la nivel mondial, trei mari premiere:
Prima țară din lume cu o producție de petrol înregistrată oficial în statisticile internaționale. (The science of petroleum, 1938)
La Lucăcești, Bacău s-a construit prima sondă petrolieră comercială din lume. Prima rafinărie industrială a fost construită de frații Mehedințeanu la periferia Ploieștiului, (strada Buna Vestire nr.174) cu echipament comandat în Germania, de la compania Moltrecht.
Primul oraș din lume, iluminat public cu petrol lampant, a fost Bucureștiul. Începând cu 1 aprilie 1857, orașul avea să fie iluminat cu 1000 de lămpi.
Toate acestea au dus la transformarea orașului Ploiești în „capitala aurului negru”. Orașul devenise după anul 1856 cel mai mare producător de petrol din Europa. În țară existau 10 rafinării cu o capacitate de 34 de milioane de tone pe an din care 5 erau în jurul Ploieștiului, în județul Prahova.
Ca urmare a dezvoltării industriei petrolului din România la momentul respectiv, țara a înregistrat și alte premiere mondiale: Începând cu anii 1900 România a fost prima țară din lume care a exportat benzină.
În 1904 se înființa prima școală din lume de maiștri sondori la Câmpina.
Între anii 1939-1940, destinul României a coincis cu destinul petrolului. România trece de la neutralitatea din septembrie 1939 la nonbeligeranța părtinitoare începând cu mai 1940, așa cum și industria petrolieră trece de la o industrie acomodată statului și cerințelor pieței libere capitaliste la una încorsetată de celebrul Ol Pkt semnat între București și Berlin la 27 mai 1940.
Importanța petrolului românesc pentru Reich-ul lui Hitler este foarte bine arătată de estimările marelui istoric german Andreas Hillgruber. Conform analizei sale, livrările de produse petroliere ale României către cel de-al III lea Reich, au însumat în perioada 1939-iulie 1944 o cantitate de 11.632.000. Aceasta a reprezentat o treime din consumul general al Reich-ului.
Ca ţară producătoare de ţiţei, România este menţionată în documentele internaţionale încă din 1857, pe când la conducere era domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Tot atunci apare şi prima rafinărie, Râfov, în Prahova, care era „prima distilerie sistematică de petrol din toată lumea”.
Dar, bineînţeles, preţioasele zăcăminte s-au aflatpe teritoriul nostru dintotdeauna;a trebuit doar spirit antreprenorial şi pasiune pentru a le valorifica potenţialul pe deplin. Acest lucru îl face, de mai bine de 110 ani, Vega, cea mai veche rafinărie încă funcţională din România. A trecut prin două războaie mondiale prin vremuri care au pus la grea încercare economia, dar se pare că nimic nu a stat în calea progresului şi a inovaţiei.
Începuturi
Pentu rafinăria Vega totul a început la puţin timp după îmbunătăţirea Legii Minelor, în 1900. Aceasta permitea proprietarilor de pământ liber să exploateze singur subsolul terenului deţinut sau să cedeze operaţiunile de exploatare altcuiva. Din acel moment, un aflux de investitori străini au invadat piaţa petrolieră românească, luând naştere numeroase societăţi din acest domeniu, unele dintre ele devenind în timp filiale de bază ale unor trusturi internaţionale.
Primii străini care au pariat pe sectorul petrolier din România au fost nemţii, prin „Deutsche Bank”, care la insistenţele regelui Carol I au preluat de la englezi „Steaua Română”. Apoi, pe piaţă a apărut competiţia. Cea mai mare investiţie în România a făcut-o banca „Disconto Gesselchaft – S. Bleichroder”, ale cărei imporante realizări au fost crearea în 1889 a societăţii „Internaţionala”, în 1904 „Creditul Petrolifer”, iar în 1907 societatea „Concordia”. Tot ei au pus bazele, în 1905, a rafinăriei Vega. Toţi investitorii au avut un numitor comun:dezvoltarea. Dezvoltarea capacităţii de producţie, transport şi prelucrare a petrolului, dar şi dezvoltarea domeniului de cercetare geologică.
„Disconto Gesselchaft – S. Bleichroder”, împreună cu investitori francezi, înfiinţează la începutul anului 1905 societatea Vega Ploieşti – Societatea Anonimă Română pentru rafinarea petrolului, cu un capital iniţial de 5 milioane de lei aur. Lucrările rafinăriei au început o jumătate de an mai târziu, consiliul de administraţie fiind condus de către Titu Maiorescu. Acolo, în zona de nord a Ploieştiului au început procesele de prelucrarea ţiţeiului, distilarea păcurei pentru uleiuri, rectificarea benzinei brute şi rafinarea de gaz lampant şi uleiuri. Până în 1907, fabrica se întindea pe 50 de hectare, ca în perioada interbelică să se întindă pe o suprafaţă de 70 de hectare, fiind construite şi drumuri de acces, căi ferate şi depouri. Primul transport avea să fie livrat în februarie 1906
De la căruţe la cisterne şi conducte
La început, transportul ţiţeiului la Vega se făcea cu căruţele, apoi cu vagoanele cisternă. În paralel, se folosea şi transportul prin conductele societăţii Creditul Petrolifer, care aparţinea tot băncii nemţeşti. În 1905, rafinăria avea la dispoziţie pentru aprovizionare cu materie primă 300 de vagoane si vagoane cisterne. În numai 30 de ani, Vega utiliza 4 locomotive, un parc de 1200 cisterne şi 10 km, 421 linii de căi ferate, iar zilnic circa 4-6 trenuri de câte 50 de vagoane cisternă părăseau rafinăria cu produse către export sau piaţa internă.
În ceea ce priveşte cantitatea de materie primă procesată s-a realizat un salt incredibil:în 1906, rafinăria a procesat un număr de 11 283 de vagoane cu ţiţei, iar în 1935 a atins cifra de 98.182. Statisticile sunt impresionante:în perioada 1906 – 1935 s-au înregistrat 928.113 vagoane – circa 9.3 milioane tone ţiţei, valoarea ţiţeiului procesat fiind estimat la circa 4, 2 miliarde lei (medie ţiţei – 5.000 lei/vagon – 10 tone). Cu toate că producţia este impresionantă, personalul rafinărie, pentru început, cuprindea numai 145 de persoane.
Inovaţie, dezvoltare, progres. Procedeul Edeleanu
Una dintre cele mai importante realizări din cadrul societăţii Vega a fost ideea dr. ing. Lazăr Edeleanu. În 1908, acesta a început dezvoltarea experimentală a unei metode noi de prelucrare a ţiţeiului. Metoda, cunoscută mai târziu drept „procedeul Edeleanu a fost brevetată în primă fază în România, ca mai apoi, în 1909 să fie recunoscută şi in Statele Unite ale Americii, iar în 1910 în Austro-Ungaria.
Procedeul se caracterizează prin rafinarea produselor petrolifere cu bioxid de sulf lichid ca dizolvant selectiv, care asigură extragerea selectivă a hidrocarburilor aromatice (benzen, toluen, xilen etc.). Procedeul este aplicat astăzi în întreaga lume. Chimistul Costin Neniţescu spunea că „Procedeul Edeleanu a devenit și este astăzi încă, sub forma multiplelor sale variante, procedeul de bază al fabricării uleiurilor de calitate superioară”. Petrolul rafinat produs în cadrul societăţii Vega era folosit în acele timpuri şi pentru tratarea cancerului de stomac şi intestinal, fiind cunoscut drept un „citostatic natural”.
Tragedia Marelui Război. Tactica pământului pârjolit
Ocuparea Munteniei de către trupele germane a însemnat, bineînţeles, şi acapararea economiei. Familia regală şi majoritatea familiilor înstărite au fost obligate să se retragă la Iaşi. În privinţa resurselor petroliere, majoritatea aveau să fie redirecţionate spre Germania. Pentru ca nemţii să nu dispună de rezultatele muncii de dezvoltare în domeniul ţiţeiului, românii au hotărât să distrugă majoritatea puţurilor de petrol. La începutul lui decembrie 1916, o comisie formată din prinţul Bibescu, inginerul Gane, inginerul Tacit şi doctorul Zamfirescu, dar şi englezii Norton Griffiths, Thomas Masterson, Philippon, Ioan şi Saşa Chrisoveloni au decis incendierea rafinăriei Vega, pe data de 5 decembrie 1916.
Ordinele nu au fost urmate întocmai, aşa că Vega nu a fost distrusă în totalitate – din cele 48 de parcuri de rezervoare existente au fost distruse 32, distruse 10 rezervoare de recepţie din 17 de la instalaţia de distilare a ţiţeiului, dar şi 67.000 de tone de produse petrolifere depozitate. Cu toate că pagubele erau destul de însemnate, asta nu a împiedicat autorităţile germane să emită, în martie 1917, o ordonanţă referitoare la reluarea rapidă a exploatărilor petroliere.
Societăţile petrolifere germane, „Vega” şi „Steaua”, au fost grupate în societatea comună de exploatare petrolieră, Erdölbetribsgemeinscharft, cu drept exclusiv de a exploata terenurile petrolifere ale statului şi de a prelucra în rafinăriile sale ţiţeiul furnizat de Comandatura petrolieră Câmpina. Întreprinderile petroliere au fost obligate să predea la Ködol întreaga cantitate de petrol.<
Cu toate că societăţile petroliere care au fost deţinute de către nemţi în perioada Primului Război Mondial ar fi trebuit să intre în posesia statului român, ca pradă de război, nu a fost aşa. Marile trusturi internaţionale au demarat demersuri aprige pentru a pune mâna pe fabricile româneşti. Aşa că, în final, societatea franco-belgiană „Compagne Financière Belge des Pétroles” („Petrofina”) va prelua „Concordia” iar trustul francez „Compagne Française des Pétroles” societăţile „Vega” şi „Creditul Petrolifer”. În 1922, „Concordia” va absorbi prin fuziune societăţile „Vega” şi „Creditul Petrolifer” devenind una dintre cele mai mari societăţi petroliere din ţară, controlată de trustul franco-belgian „Petrofina”, condus de Léon Wenger, care lucrase multă vreme în industria petrolieră din ţara noastră.
Perioada interbelică s-a concentrat pe refacerea şi dezvoltarea rafinăriilor în 1919 fiind funcţionale 46, Vega clasându-se pe locul II, după Astra Română. În fiecare an, rafinăria Vega din Ploieşti, a fost înzestrată cu instalaţii moderne, clasându-se printre cele mai importante, moderne şi complete rafinării din România. Dintre produsele livrate de rafinărie, putem enumera:benzina albă, benzină grea pentru tractoare şi mori ţărăneşti, benzine speciale pentru automobile, motorină, uleiuri minerale, uleiuri de iarnă şi de vară, uleiuri speciale, păcură, parafină, smoală, bitum, acizi naftenici, precum şi cocsul din păcură pentru ars. Toate acestea au făcut ca, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, rafinăria Vega să fie una dintre cele mai importante şi mai moderne rafinării din România, contribuând la bugetul local cu peste 200 de milioane de lei.
În timpul războiului, societatea Concordia, din care făcea parte şi Vega, pusă sub regim de control, disciplină şi jurisdicţie militară, iar pentru a oferi protecţie lucrătorilor s-au construit adăposturi betonate pentru personal. Pe 18 iulie 1941, Vega a fost bombardată pentru prima dată, fiind afectat grav un rezervor cu ţiţei. Bombardamentul din 31 mai 1944 a făcut ravagii:marea parte a rezervoarelor rafinăriei au fost distruse. Rafinăria a pierdut în timpul războiului ţiţeiul şi produsele derivate ca rezultat al celor 49 de bombe explodate. Au fost distruse:8.779, 6 tone produse petroliere (ţiţei, benzină, toluen, petrol distilat, păcură, ulei, asfalt, acizi naftenici, vaselina) în valoare de 44.743.453 lei. Pentru rafinăria Vega, valoarea totala pagubelor se ridica la 441.756.153 lei.
Rafinăria a intrat după război într-un amplu proces de refacere, ajungând în 1948 să funcţioneze la aproape capacitate maximă. Tot atunci, România era cuprinsă de legea naţionalizării. Astfel, Vega trece în proprietatea statului, devenind Rafinăria nr. 2 Ploieşti.
Pentru un timp a aparţinut Sovrompetrol, dar după ce sovieticii şi-au retras investiţia ea a reintrat în posesia statului. În urma modernizării din 1955-1958, rafinăria producea detergenti, vaselina farmaceutica, geluri si lichid de fisurare pentru sonde, bitumuri speciale. După comunism a fost a fost pentru opt luni pe lista de lichidare, da mai apoi a trecut în posesia Rompetrol, care în 2007 a investit peste 7 milioane de dolari. În prezent, Vega este singurul producător intern de bitum rutier, iar în Europa Centrală şi de Est singurul producător de n-hexan, utilizat la rafinarea uleiurilor vegetale, dar şi ca agent de sigilare în industria alimentară.