Terra va trece printr-un nou minimum solar.Un nou minimum solar este așteptat în 2020

Pentru că noi suntem oameni normali și trăim în vremuri normale, evenimente normale au loc.Totuși, putem sta liniștiți. Soarele nu trece momentan prin niciun eveniment care ar putea cauza temperaturi scăzute pe Pământ. În timp ce oamenii trec totuși prin situații deloc plăcute, Soarele nu face nimic ieșit din comun.

Ce s-ar putea întâmpla este, de fapt, o perioadă normală din ciclul de 11 ani al Soarelui. Perioada este numită minimum solar. Nu trebuie să ne temem. Dacă citeși acest articol, există șanse destul de mari că ai trecut deja prin astfel de perioade solare și nici măcăr nu ți-ai dat seama.

Momentan, ne aflăm în ciclul solar 24. Nu știm exact când va avea loc următorul minimum solar, dar putem prezice. În 2017, NASA a anunțat că un nou minimum solar este așteptat în 2019 – 2020.

În decembrie anul trecut, Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei din SUA (NOAA) a transmis că „perioada de minimum solar dintre ciclurile 24 și 25 va avea loc în aprilie 2020”, cu o marjă de eroare de  6 luni.Așadar, ori trecem deja prin perioada de minimum solar, sau tocmai urmează să o facem.

Ciclul solar are legătură cu câmpul magnetic al Soarelui, care se sucește la fiecare 11 ani. Polii magnetici de Sud și de Nord fac schimb între ei. Nu este cunoscut ce anume provoacă aceste cicluri. Studii recente sugerează că au legătură cu alinierea planetelor, dar polii se schimbă între ei atunci când câmpul magnetic este slăbit, cunoscut drept și minimum solar.

„În timpul minimului solar, câmpul magnetic al Soarelui este slăbit și oferă mai puțină protecție împotriva razelor cosmice”, a declarant Dean Pesnell, de la Centrul Spațial Goddard al NASA în 2017. „Acest lucru ar putea fi un risc major pentru astronauți”.

4 thoughts on “Terra va trece printr-un nou minimum solar.Un nou minimum solar este așteptat în 2020

  1. Pingback: sex trẻ em

Comments are closed.